Pedro Pascal și Joaquin Phoenix, în distribuţia unui nou film semnat de Ari Aster. Li se alătură alți doi actori faimoși la Hollywood
Emma Stone, Pedro Pascal, Joaquin Phoenix şi Austin Butler vor juca în viitorul film al regizorului american Ari Aster, intitulat "Eddington".
Compania de producţie A24 ("Everything, Everywhere, All at Once") a făcut anunţul pe Instagram.
Distribuţia este completată de Micheal Ward, Clifton Collins Jr. şi Deirdre O'Connell.
Deocamdată, tot ce se ştie despre intriga filmului este că relatează povestea unui şerif dintr-un orăşel din New Mexico cu aspiraţii "mai înalte".
Presa americană de specialitate consideră că această peliculă ar putea fi un alt film de groază, ţinând cont de faptul că Aster a regizat în cariera sa producţii precum "Midsommar" şi "Hereditary".
Producţia lungmetrajului, al cărui scenariu este de asemenea semnat de Aster, va începe săptămâna aceasta, iar director de imagine va fi Darius Khondji, nominalizat de două ori la Oscar pentru "Evita", de Alan Parker, şi "Bardo, False Chronicle of a Handful of Truths", de Alejandro González Ińárritu.
Phoenix a mai colaborat cu regizorul american la "Beau is Afraid" (2023), rol care i-a adus o nominalizare la cele mai recente Globuri de Aur.
Stone a fost încoronată cea mai bună actriţă la ultima ediţie a premiilor Oscar pentru rolul Bella Baxter din "Poor Things", de Yorgos Lanthimos, în timp ce Pedro Pascal a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-un serial dramatic la premiile SAG ale Sindicatului actorilor americani pentru "The Last of Us".
Austin Butler se numără printre protagoniştii din pelicula "Dune: Part Two", de Denis Villeneuve, dar şi din "The Bikeriders", de Jeff Nichols, a cărui lansare este programată pentru iunie.