„The Fall Guy”, cu Ryan Gosling în rolul principal, un film dedicat cascadorilor. Dublura actorului a stabilit un record mondial în timpul filmărilor
După rolul din ''Barbie'', actorul Ryan Gosling îi aduce în lumina reflectoarelor, în pelicula ''The Fall Guy'', pe acei specialiştii din industria filmului a căror misiune este de a străluci pe ecran, rămânând în acelaşi timp invizibili, informează Reuters.
Lungmetrajul este inspirat din serialul de televiziune omonim din anii '80, iar Gosling interpretează rolul Colt Seavers, un cascador de top de la Hollywood, părăsit de noroc după ce suferă un accident pe platoul de filmare.
O producătoare ambiţioasă (Hannah Waddingham) reuşeşte să-l scoată pe Colt din izolarea sa autoimpusă în urma accidentului şi îi dă sarcina de a salva debutul regizoral al lui Jody (Emily Blunt), după dispariţia protagonistului filmului, Tom Ryder (Aaron Taylor-Johnson).
Viaţa bate filmul şi, în timp ce încearcă să dea de urma superstarului dispărut, Colt se trezeşte în mijlocul unui complot criminal. Cascadorul trebuie să facă numeroase acrobaţii atât pe ecran, cât şi în viaţa reală pentru a salva pelicula lui Jody, dar şi propria sa viaţă.
''Am beneficiat de munca cascadorilor întreaga mea carieră. Vin, încasează loviturile pentru tine şi nu primesc nicio laudă. Şi asta e tot. Sper ca întreaga conversaţie să se schimbe după filmul ăsta'', a spus Gosling la premiera londoneză, care a avut loc luni.
''E o scrisoare de dragoste pentru cascadori şi pentru magia pe care aceştia o contruiesc în pelicule. Este o scrisoare de dragoste pentru echipele de filmare şi pentru procesul realizării unui film'', a adăugat Blunt.
''The Fall Guy'', care a fost filmat în Sydney, Australia, este regizat de David Leitch, fost cascador al unor vedete precum Brad Pitt şi Matt Damon, şi regizor al peliculelor ''Bullet Train'', ''Deadpool 2'' şi ''Atomic Blonde''.
Multe dintre scenele îndrăzneţe de acţiune din film au fost realizate dintr-o singură dublă şi, în timpul filmărilor, dublura lui Gosling, Logan Holladay, a stabilit un Record Mondial Guinness pentru cele mai multe rostogoliri într-o maşină. Această cascadorie clasică presupune montarea unui dispozitiv dedesubtul maşinii, care o propulsează într-o serie de rostogoliri la o viteză anume. Cele 8,5 rostogoliri realizate de Holladay au doborât recordul deţinut de Adam Kirley, în 2006, cu 7 rostogoliri din pelicula ''Casino Royale''.
''Ne-am propus să facem cascadorii clasice şi să ne iasă pe cât de impresionant posibil'', a spus Leitch. ''Recordul era scris în scenariu. L-am scris în scenariu ca să fie o provocare şi să provocăm echipa de cascadori să o realizeze şi cred că aşa au şi făcut'', a spus Leitch, în vârstă de 48 de ani.
Coordonatorul cascadoriilor, Chris O'Hara, a primit titulatura ''designer de cascadorii'' în cadrul proiectului, demers despre care creatorii filmului au spus că este o premieră în industria de cinema şi o conştientizare a naturii multifaţetate a acestei ocupaţii.
''Să sperăm că va da idei Academiei și poate, într-o zi, vom putea concura pentru un Oscar, ca toate celelalte departamente din această industrie'', a spus O'Hara.
''Coloana vertebrală a acestei industrii este filmul de acţiune. Este filmul care călătoreşte cel mai mult internaţional. E timpul să fie celebrat în raport cu contribuţia pe care o are'', a adăugat actorul Winston Duke.
Premiera mondială a ''The Fall Guy'' a fost programată pentru 24 aprilie.