DIGI își menține sprijinul pentru viitorul școlarilor din mediul rural
Grupul DIGI și Asociația Îngeri pentru Suflete își unesc forțele pentru al treilea an la rând în derularea proiectului de responsabilitate socială „Dulăpiorul Fermecat – Un pas spre un viitor mai bun”, parte a programului anual „Rechizite pentru viitor”. Prin intermediul acestui demers, elevii din localitățile Vinga, Mailat și Mănăstur, județul Arad vor avea din nou la dispoziție toate rechizitele școlare, odată cu dotarea dulapurilor din incinta unităților de învățământ cu cele necesare participării la cursuri.
Educația de astăzi este fundația unui mâine mai bun, iar performanțele elevilor depind în mod direct de existența unei infrastructuri adecvate și a unui mediu propice de învățare. Pentru mulți copii din comunitățile vulnerabile, absența materialelor școlare de bază poate limita accesul la educație, reducându-le astfel șansele de dezvoltare și integrare socio-profesională. Conștient de această realitate, Grupul DIGI susține o nouă ediție a campaniei „Dulăpiorul Fermecat – Un pas spre un viitor mai bun” demarate de Asociația Îngeri pentru Suflete, cu scopul de a aduce un plus de resurse, motivație și speranță tinerilor pentru a merge în continuare la școală, fără grija că ar putea rămâne în urmă din cauza dificultăților financiare.
Inițiativa urmărește să ofere cadrelor didactice și copiilor din mediul rural un sprijin concret în rezolvarea problemei materialelor educaționale indispensabile pentru buna organizare a cursurilor pe întreaga durată a anului școlar. “Dulăpioarele Fermecate” sunt gândite ca răspuns direct la nevoile lor specifice, pentru ca lipsa rechizitelor să nu constituie un obstacol în calea frecventării orelor.
În cele trei școli aflate în satele Vinga, Mailat și Mănăstur din județul Arad, 900 de elevi au întâmpinat cu nerăbdare și curiozitate reîntoarcerea în bănci, având certitudinea că vor putea conta și anul acesta pe sprijinul dulapurilor magice în desfășurarea activităților de la clase și îmbunătățirea rezultatelor la învățătură.
“De la începutul campaniei, am reușit să aprovizionăm 40 de dulăpioare cu rechizitele necesare în unitățile de învățâmânt din țară care au nevoie de suport. Parteneriatul cu DIGI ne ajută să asigurăm continuitate pentru al treilea an consecutiv în școlile în care am implementat această inițiativă alături de ei. Un astfel de sprijin este esențial în comunitățile defavorizate unde rata abandonului școlar este ridicată, pentru ca elevii proveniți din familii cu lipsuri să fie încurajați să participe la cursuri și să obțină rezultate mai bune. Veștile primite din teren sunt mereu promițătoare și emoționante când vine vorba de Dulăpiorul Fermecat. Dulăpiorul a devenit atât de valoros pentru cei mai mici beneficiari ai asociației noastre, încât aceștia au învățat să aibă grijă de rechizitele comune la clasă, să împartă cu ceilalți colegi și să apeleze la el doar atunci când este cu adevărat necesar, astfel încât toți să aibă acces la resursele disponibile. Suntem încrezători că, împreună cu sponsorii noștri, putem face ca lucruri mari și minunate să se întâmple în viețile copiilor din mediile dezavantajate”, a declarat Alexandra Timar, Președintele Asociației Îngeri pentru Suflete.
Acest proiect reprezintă o nouă acțiune de responsabilitate socială a Grupului DIGI, sub umbrela #DIGIEdu, cu scopul de a promova egalitatea de șanse în educație și de a preveni abandonul școlar și excluziunea socială.