vizual comunicat lansare DIGI Portugalia

DIGI se lansează în Portugalia cu prețuri competitive încă din prima zi

Începând din 4 noiembrie 2024, DIGI intră pe piața de telecomunicații din Portugalia, cu o ofertă comercială avantajoasă, accesibilă și, totodată, simplă și stabilă pe termen lung (fără promoții sau majorări anuale datorate inflației), respectând modelul de business consacrat în cele trei țări europene în care Grupul activează – România, Spania și Italia.
 
DIGI aduce o nouă experiență de conectivitate - „Libertatea de alegere” – susținută de tehnologie de vârf, tarife transparente și flexibilitate sporită: o perioadă contractuală minimă de 3 luni pentru internet fix în bandă largă, fără limitări de durată pentru celelalte servicii și posibilitatea de a selecta orice abonament sau de a configura un pachet personalizat, în funcție de preferințe și nevoi.
 
Din 4 noiembrie, DIGI inaugurează operațiunile comerciale în Portugalia cu o gamă extinsă de servicii dedicate utilizatorilor persoane fizice: internet în bandă largă prin fibră optică, voce și date mobile în rețelele 2G/4G/5G, televiziune și telefonie fixă. Într-o etapă viitoare, DIGI își propune să diversifice portofoliul cu soluții adresate și segmentului business.
 
Într-un interval scurt de timp, de aproape doi ani și jumătate, DIGI Portugalia a construit și a dezvoltat de la zero propria infrastructură modernă de fibră optică și o rețea mobilă la nivel național, folosind tehnologii de ultimă generație pentru a asigura consumatorilor portughezi soluții de calitate la cele mai convenabile prețuri. 
 
Pentru clienții rezidențiali, tarifele serviciilor de telefonie și date mobile variază între 4 euro/lună (TVA inclus) și 9 euro/lună (TVA inclus), cu trafic de la 50 Gbytes până la 200 Gbytes sau nelimitat. Serviciul de internet în bandă largă prin fibră optică poate fi achiziționat la un cost de 10 euro/lună (TVA inclus) pentru acces de 1 Gbps, respectiv 15 euro/lună pentru acces de 10 Gbps (în curând). Pentru telefonie fixă, valoarea abonamentului este de 1 euro/lună sau 2 euro/lună (TVA inclus), iar serviciul de televiziune, cu o grilă de peste 60 de canale incluse, poate fi contractat la prețul de 12 euro/lună (TVA inclus). Este libertatea abonaților de alegere fie a unui serviciu individual din ofertă, fie a unui pachet personalizat.
 
Ca referință, un pachet complet cu internet prin fibră optică de 1 Gbps, o linie mobilă cu 50 GB de date în rețelele 4G/5G și televiziune digitală costă 26 euro/lună (TVA inclus).

Digi Portugalia

Încă din prima zi, clienții pot beneficia de: ​​internet fix în bandă largă la 1 Gbps, acces TV cu peste 60 de canale existente, telefonie fixă și mobilă 4G și 5G, cu trafic generos de date. Printre serviciile suplimentare care vor deveni disponibile în curând, se numără: internet fix în ​​bandă largă ​la 10 Gbps și WiFi7, WiFi Mesh, aplicație TV pentru smart TV-uri, set-top box-uri Android și Apple sau pentru smartphone-uri/tablete și spațiu de stocare în cloud.

Lansare Digi Portugalia

Evenimentul oficial de lansare a operațiunilor DIGI s-a bucurat de participarea Excelenței Sale, doamna Sandra Maximiano – Președintele Consiliului de Administrație ANACOM, a Excelenței Sale, doamna Daniela Gîtman - Ambasadorul României în Republica Portugheză, a doamnei Ecaterina Petre – Șeful Secției Consulare, alături de oficialități, parteneri, reprezentanți ai autorităților centrale și mass-mediei.

Lansare Digi Portugalia

În cadrul conferinței de presă, Valentin Popoviciu, Director Executiv Digi Communications, a subliniat:
 
“Astăzi avem marea bucurie să inaugurăm DIGI Portugalia, un proiect ambițios la care am lucrat intens, pregătiți să aducem viitorilor clienți soluții fiabile și de încredere. Extinderea acoperirii pentru serviciile în bandă largă continuă într-un ritm constant, bazată pe investițiile pe termen lung în propria infrastructură de fibră optică, ceea ce ne permite accesul progresiv la noi zone pentru livrarea serviciilor DIGI. În prezent, rețeaua noastră mobilă ajunge la peste 93% din populație și este în plin proces de dezvoltare în mai multe regiuni, inclusiv în insule sau spații interioare. În acest context, invităm potențialii abonați să testeze serviciile noastre pentru a experimenta cât de bine se potrivesc nevoilor actuale de comunicații.”

Digi Portugalia

Rețeaua va fi permanent îmbunătățită în ceea ce privește acoperirea, capacitatea și tehnologiile de conectivitate, iar harta curentă poate fi consultată pe: https://www.digi.pt/cobertura
 
Mai multe informații despre companie și ofertele comerciale sunt disponibile pe site-ul: https://www.digi.pt/.
 
Despre Grupul DIGI
 
DIGI este liderul pieței de telecomunicații din România pe segmentele de internet de bandă largă (broadband), servicii de distribuție TV (pay-TV) și telefonie fixă, deținând o cotă importantă pe segmentul de comunicații mobile, precum și cea mai mare acoperire la nivel național. Compania derulează operațiuni în România, Spania, Italia, Portugalia și în proces de lansare a serviciilor electronice în Belgia.
 
Soluțiile de conectivitate și comunicații electronice convergente furnizate de DIGI se bazează pe rețele moderne de fibră optică și tehnologii de ultimă generație. DIGI pune la dispoziția clienților săi și o ofertă diversificată de conținuturi online, radio și TV: sport (Digi Sport), știri (Digi24), filme, documentare, muzică și serviciul de content Digi Online.

Alte anunturi

vizual comunicat campanie Pădurea DIGI

Din grijă pentru natură, 3.100 de copaci prind viață în “Pădurea DIGI”

Vineri, 15 noiembrie, Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o...

Vizual Digi Communications

Digi Communications N.V. raportează venituri și alte câștiguri consolidate de 1,414 miliarde euro în primele 9 luni ale anului 2024

Veniturile și alte câștiguri consolidate ale Digi Communications au crescut cu...

Digi FM sărbătoare de 9 ani! În al 9-lea Cer cu Andia, Costel, Smiley și The Motans la Oana Zamfir și Vlad Craioveanu

Luni, 11 noiembrie 2024, Digi FM a adus încă o dată ascultătorii în al 9-lea...

1280x720px_Vizual comunicat Cyber Monday

La DIGI, continuă sărbătoarea ofertelor speciale de Cyber Monday

Pentru cei care au ratat ocazia de Black Friday, luni, 11 noiembrie 2024, DIGI...