Digi24 și digi24.ro continuă să fie lideri de audiență și trafic
- digi24.ro este lider incontestabil, șase luni consecutiv, în categoria site-urile de media din România, conform Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT)
- Telespectatorii români din segmentul publicului comercial aleg postul de știri Digi24 pentru a se informa despre actualitatea din România. Astfel, Digi24 continuă în luna iulie să fie pentru a treia lună consecutiv lider de audiență, conform datelor Kantar Media
În ultimele șase luni, Digi24.ro a reprezentat, lună de lună, principala platformă media de informare din online-ul din România, conform măsurătorilor Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT). Astfel, în perioada februarie-iulie 2020, peste 11 milioane de vizitatori unici în medie au accesat lunar atât site-ul, cât și aplicația Digi24.
Digi24 continuă pentru a treia lună consecutiv să fie lider de audiență pe nișa televiziunilor de știri (public comercial) și pe locul patru în clasamentul general. În medie, peste 19.000 de telespectatori au urmărit emisiunile postului, ceea ce s-a tradus într-un rating de mediu de 0,46% și o cotă de piață de 3,4%. În perioada mai-iulie românii au ales Digi24 pentru a se informa corect. În data de 4 mai, la Știrile Zilei de la ora 15:00, 82.000 de telespectatori se uitau la Digi24. Astfel a fost înregistrat un rating mediu de 1,96% și o cotă de piață de 11,5% (segmentul comercial, urban, 18-49 ani).
Echipele Digi24 și digi24.ro îi asigură pe telespectatori și cititori că vor respecta în continuare misiunea deontologică de informare corectă și riguroasă și le mulțumesc pentru fidelitatea și încrederea arătate!