A depășit performanța lui Tom Cruise. Actrița care a reușit să-și țină respirația sub apă timp de șapte minute
În timpul filmărilor pentru Avatar 2, Kate Winslet a reușit să-și țină respirația sub apă mai bine de 7 minute.
Actrița din Titanic se declară acum surprinsă, dar „mândră” să afle că a doborât performanța actorului Tom Cruise, care la filmările subacvatice pentru Mission: Impossible — Rogue Nation a obținut un timp de 6 minute.
Vedeta în vârstă de 45 de ani, câștigătoare a unui premiu Oscar, a mărturisit într-un interviu cu ET că este onorată de această reușită.
„E amuzant pentru că eu nu prea citesc review-uri sau presa de specialitate. Nu sunt pe Instagram, sunt complet deconectată de această lume”. „Iar săptămâna aceasta și săptămâna trecută, tot veneau oameni și îmi spuneau: Dumnezeule, 7 minute și 14 secunde? Iar eu le spuneam: Ce?! De unde știti asta?”.
Kate a recunoscut însă că este mândră de realizarea sa, pentru faptul că a reușit să-și țină respirația sub apă atâta timp, într-un bazin de scufundări, în Noua Zeelandă.
„A fost genial, sunt foarte mândră de mine și probabil că nu voi mai fi în stare să repet performanța”. „Rezultatul a fost obținut la finalul a patru săptămâni de antrenamente intense într-un bazin de scufundări. Dar mi-a plăcut”.
Starul din Eternal Sunshine Of The Spotless Mind a mai declarat că să învețe mereu lucruri noi reprezintă una dintre părțile frumoase ale meseriei de actor.