Descarcă aplicația DIGI TV
Kathleen Turner și Michael Douglas Kathleen Turner și Michael Douglas / Foto: Profimedia

A făcut furori în "Giuvaierul Nilului", acum e de nerecunoscut. Cum arată Kathleen Turner în prag de 70 de ani și cum a afectat-o boala de care suferă

În câteva luni, Kathleen Turner împlinește 70 de ani. Partenera lui Michael Douglas din "Giuvaierul Nilului" iese rareori în public, așa că fotoreporterii nu ratează ocazia de a o poza atunci când o surprind pe stradă.

Zilele trecute, Kathleen Turner a fost fotografiată în Manhattan, la cinci luni de când a apărut la un eveniment al peliculei "Maestro". În anii '80, aceasta era un mare star. A jucat cu actori precum Danny DeVito și Michael Douglas. De cel din urmă a și fost îndrăgostită. În 2021, Turner a povestit că cele trei filme în care a apărut alături de Douglas au făcut-o să dezvolte sentimente pentru el.

"Atracția sexuală exista. Chimia era acolo, iar Michael și cu mine eram groaznici la flirtat. Credeam că Michael era separat de soție. Eram în junglă și eu mă simțeam foarte romantică în legătură cu el. Credeam că se va întâmpla (o relație-n.r.), dar într-o zi am ajuns pe platou și soția lui era acolo", a povestit Kathleen cu ani în urmă. La acel moment, Douglas era căsătorit cu Diandra Luker, scrie Daily Mail. "Stătea lângă el și mi-a fost foarte clar. Asta a fost tot. Nu te amesteci cu soțul altei femei", mai spunea Turner.

Kathleen Turner
Kathleen Turner se deplasează acum doar cu ajutorul unui baston. / Foto: Profimedia

Citește și: Povestea lui Michael Douglas, actorul de două Oscaruri: "Cariera a fost cel mai important lucru din viaţa mea, urmată de căsnicie şi copii"

Actrița e de nerecunoscut acum. În luna iunie împlinește 70 de ani și problemele de sănătate i-au schimbat viața. Aceasta se deplasează acum cu ajutorul unui baston și chiar și așa se mișcă greu. Locuiește singură în New York. În 2007 a divorțat de Jay Weiss, după 23 de ani de mariaj și o fiică, Rachel Ann, care este cântăreață și are 36 de ani. "Jay încă e cel mai bun prieten al meu", spunea Kathleen despre fostul partener. 

Kathleen Turner suferă de artrită reumatoidă

Kathleen Turner
Kathleen Turner se deplasează acum doar cu ajutorul unui baston. / Foto: Profimedia

Încă din 1992, Kathleen Turner a început să simtă dureri inexplicabile. Un an mai târziu, a fost diagnosticată cu artrită reumatoidă. Pe atunci, deja îi era greu să meargă și să-și miște capul, iar munca în filme i-a devenit din ce în ce mai grea.

Citește și: Ce face și cum arată astăzi Kelly din „Beverly Hills, 90210”. Jennie Garth a împlinit 52 de ani și a sărbătorit pe plajă cu familia

"E greu de înțeles nivelul de durere pe care această boală îl aduce. Artrita reumatoidă m-a lovit când aveam peste 35 de ani, ultimii ani în care la Hollywood eram considerată o femeie atrăgătoare. La acel moment se știau puține lucruri despre bolile autoimune, așa că afecțiunea mea era o sursă de mister", spunea actrița într-un interviu din 2018. În plus, și medicația a avut efecte negative, printre care o încețoșare a gândirii și faptul că nu putea să apuce o sticlă sau să mai memoreze replici.

 

 

Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

duminică14.12
luni15.12
marți16.12
miercuri17.12
joi18.12
vineri19.12
sâmbătă20.12
07:15 O noapte la muzeu 2
08:55 Ron o ia razna
10:40 Jerry si Marge castiga la loterie
12:15 Bloodshot
14:00 Balciul desertaciunilor
16:15 Labirintul: Evadarea
18:00 in asteptarea lui Bojangles
20:00 Planeta Maimutelor: Invazia
21:45 Nobody: Erou de serviciu
23:15 Virgin la 40 de ani
02:05 Joe
04:00 Prometheus
06:40 Familia Addams
08:15 Planeta Maimutelor: Invazia
10:00 in asteptarea lui Bojangles
12:00 Transformers: Ascensiunea bestiilor
13:55 Unicul si inegalabilul Ivan
15:25 Joaca de-a spionii
16:50 sefa a intrat la apa
18:35 Martor la crima
20:00 Criza
21:55 Greu de ucis 3
23:55 Traind printre demoni 2
02:30 Imperiul umbrelor
04:45 Nu exista tara pentru batrani
06:00 Joaca de-a spionii
07:25 Ultimul Vermeer
09:15 Te voi revedea in vis
10:50 Martor la crima
12:15 Transformers - Razboiul lor in lumea noastra
14:30 Femeia fantastica
16:45 Nopti albe in Seattle
18:25 Scrisori scandaloase
20:00 S-a nascut o stea
22:10 Ultimul duel
02:10 Terapie de cuplu
03:40 Recurs la razbunare
05:05 Insula fanteziilor
06:40 Scrisori scandaloase
08:20 12 orfani fantastici
10:15 Femeia fantastica
12:30 Furios si iute 8
14:35 O minciuna gogonata
16:00 Legenda lui Zorro
18:05 Fir intins
20:00 Unde vei fi poimaine?
21:55 Baieti rai pe viata
23:55 Misterele fluviului
01:05 Orasul minciunilor
02:50 Ea
04:50 Semn de viata
06:50 Unde vei fi poimaine?
08:45 Flora si Ulise
10:10 Stapanul inelelor: intoarcerea regelui
15:20 Armageddon - Sfarsitul lumii?
17:45 Primul om pe Luna
20:00 Locotenentul otoman
23:25 Toate numele lui Dumnezeu
01:15 Politistul din Beverly Hills
02:55 Curierul 2
04:20 Anihilare
07:00 Locotenentul otoman
08:45 Cavalerii Shaolin
10:35 Puppy Love
12:20 Steve Jobs. Omul care a schimbat lumea
14:25 Kingsman: Cercul de aur
16:40 Dumnezeu pentru o zi
18:15 Hanna
20:00 O noua poveste de Craciun
21:40 Top Gun
23:30 Sfarsitul lumii
02:05 Blade II
03:55 Fara scapare
05:30 Mama vitrega
07:45 Top Gun
09:35 Kung Fu Panda 3
11:00 O noua poveste de Craciun
12:40 Dunkirk
14:20 Represalii: Cursa mortii
15:45 Terminator: Destin intunecat
17:45 Culoarea purpurie
20:00 Cercul
21:50 Hit Man
23:50 Illang: Brigada lupilor
00:00 Seberg
01:40 300 - Eroii de la Termopile
03:30 Gigolo de ocazie
04:55 Dl. Accident

Ultimele știri

LMKMEDIA_PULP_FICTION-FILM-LMK110-40a
Noi dezvăluiri despre moartea actorului Peter Greene. Ce au găsit polițiștii în apartamentul starului din „Pulp Fiction”

Apar noi detalii tulburătoare în cazul morții actorului Peter Greene, cunoscut pentru rolurile sale din „Pulp Fiction” și „The Mask”...

LMKMEDIA_PULP_FICTION-FILM-LMK110-40a
A murit Peter Greene, actorul din „Pulp Fiction” și „The Mask”. Managerul său: „Urma să fie operat, dar era într-o formă bună”

Peter Greene, actorul cunoscut pentru rolurile interpretate în „Pulp Fiction” și „The Mask”, a fost găsit mort în locuința sa, scrie Daily...

A Holiday Wish Come True! The Real-Life 'Home Alone' House is Now Bookable on Airbnb.
Cum arată azi casa din “Singur acasă” și cui ii apartine

Există două motive pentru care oamenii continuă să vizioneze „Singur acasă”. Primul, pentru că își doresc să intre în spiritul Crăciunului...

Partenerii noștri

Prințul Louis, copia fidelă a lui Kate Middleton, a fost în centrul atenției la slujba de Crăciun. Momentul lor a devenit viral
Prințul Louis, copia fidelă a lui Kate Middleton, a fost în centrul atenției la slujba de Crăciun. Momentul lor a...

Prințul Louis, copia fidelă a lui Kate Middleton, a fost în centrul atenției la slujba de Crăciun...

PeRoz.ro
Spike are o nouă iubită după despărțirea de Livia Eftimie, fosta soție a lui Cătălin Bordea
Spike are o nouă iubită după despărțirea de Livia Eftimie, fosta soție a lui Cătălin Bordea

Spike are o nouă iubită după despărțirea de Livia Eftimie, fosta soție a lui Cătălin Bordea

Utv.ro
Ce trebuie să știi despre tratamentul leprei. Medic infecționist: „Poate dura și până la doi ani!” Două cazuri au fost confirmate la Cluj
Ce trebuie să știi despre tratamentul leprei. Medic infecționist: „Poate dura și până la doi ani!” Două cazuri au fost...

Ce trebuie să știi despre tratamentul leprei. Medic infecționist: „Poate dura și până la doi ani!”...

Digi-World.tv
Thalia, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Ce ți-ai făcut la față?” Cum arată artista la 54 de ani
Thalia, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Ce ți-ai făcut la față?” Cum arată artista la 54 de ani

Thalia, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Ce ți-ai făcut la față?” Cum arată...

ProFM.ro
S-a întors în România după jumătate de an și a aflat că soția l-a înșelat: ”Am văzut”. Cum a numit-o + Mesajul neașteptat
S-a întors în România după jumătate de an și a aflat că soția l-a înșelat: ”Am văzut”. Cum a numit-o + Mesajul...

”Eu n-am citit multe cărți, dar citesc oamenii bine de tot”.

DigiSport.ro
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i arate unde ținem banii”
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i arate unde...

Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat...

Digi-AnimalWorld.tv
Un brad de Crăciun decorat cu obiecte pierdute, instalat într-o gară din Japonia
Un brad de Crăciun decorat cu obiecte pierdute, instalat într-o gară din Japonia

Un brad de Crăciun decorat cu obiecte pierdute, instalat într-o gară din Japonia

Digi-Life.tv
Natalia Oreiro, trup de zeiță la 48 de ani, într-o rochie cu șliț adânc și spatele gol. Fanii, impresionați: „Cea mai frumoasă!”
Natalia Oreiro, trup de zeiță la 48 de ani, într-o rochie cu șliț adânc și spatele gol. Fanii, impresionați: „Cea mai...

Natalia Oreiro, trup de zeiță la 48 de ani, într-o rochie cu șliț adânc și spatele gol. Fanii...

DigiFM.ro
LMKMEDIA_PULP_FICTION-FILM-LMK110-40a
Noi dezvăluiri despre moartea actorului Peter Greene...
Filmnow.ro