A fost acuzat că se poartă ca un tiran. Tom Cruise, despre ieşirile nervoase de pe platourile de la „MI7”: „Am spus ce am spus”
Tom Cruise, de trei ori nominalizat la Oscar, a acordat recent un interviu pentru Empire și a abordat pentru prima oară subiectul legat de discursul său dur, ținut colegilor pe platourile de filmare de la Mission: Impossible 7, în decembrie, după ce mai multe persoane din echipa sa nu au respectat protocolul de siguranță COVID-19.
„Am spus ce am spus”, a reacționat acum starul din New York, în vârstă de 58 de ani.
„Au fost multe în joc în acel moment. Dar nu a fost vorba de întregul meu echipaj. Am lăsat echipa să părăsească platoul, a fost vorba doar despre câțiva oameni”.
Tiran sau nu, Tom a remarcat că din acel moment filmările „nu au mai fost oprite”, așa că discursul său dur pare să fi funcționat, notează Daily Mail.
„Iar acum suntem aici, continuând filmările. Particip și eu la petreceri pe Zoom, chiar și la petreceri pentru copii, să știi”, a glumit Cruise (pe numele său real Thomas Mapother IV).
„Atâtea emoții m-au cuprins. Mă gândeam la oamenii cu care lucrez, mă gândeam la ce se întâmplă în industria filmului. Și pentru mine ca întreaga echipă să știe că am început să filmăm, să lucrăm, a fost o ușurare enormă. A fost foarte emoționant, trebuie să vă spun”.
Cel puțin cinci membri din echipa MI7 au renunțat să mai lucreze cu Tom, după ieșirea nervoasă a starului din „Top Gun”, dar cu toate acestea producția a continuat, cele mai recente filmări având loc în Yorkshire.
Cel mai nou film din franciza Mission: Impossible ajunge în cinematografele din SUA / Marea Britanie în mai 2022.
Din distribuția MI7 mai fac parte Simon Pegg, Ving Rhames, Angela Bassett, Cary Elwes, Pom Klementieff, Vanessa Kirby, Rebecca Ferguson, and Hayley Atwell.