A fost modificata data de lansare pentru "Spider-Man: Far From Home". Cand va aparea filmul
Articol publicat 24 aprilie 2019
Al treilea si ultimul film din universul cinematografic Marvel din 2019 are o noua data de lansare, potrivit Empire Online.
La doua luni dupa "Avengers: Endgame", Peter Parker se va intoarce in "Spider-Man: Far From Home", continuarea filmului original din 2017.
Mai mult decat atat, fanii vor putea sa vada pelicula cu trei zile mai devreme decat a fost anuntat initial. Astfel, fosta data de 5 iulie a disparut din calendarul Marvel, iar noua premiera va avea loc marti, 2 iulie 2019.
"Far From Home" ii va trimite pe Peter Parker si prietenii sai - inclusiv MJ, Ned si Flash - intr-o tabara scolara europeana, in Venetia, Londra si Praga. Din pacate, calatoria lor va fi perturbata de Mysterio, interpretat de Jake Gyllenhaal.