Ian Gelder/ Profimedia Ian Gelder/ Profimedia

Actorul britanic Ian Gelder, care l-a interpretat pe Kevan Lannister din Game of Thrones, a murit la vârsta de 74 de ani

Actorul britanic Ian Gelder, care l-a interpretat pe Kevan Lannister în serialul fantasy Game of Thrones, a murit la vârsta de 74 de ani.

Cariera actorului britanic s-a întins pe parcursul a zeci de ani şi a inclus roluri în Torchwood, His Dark Materials, Doctor Who, Snatch, The Bill şi multe altele, relatează News.ro.

Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat soţul său şi colegul său actor Ben Daniels pe Instagram.

Citește și: Creatorii „Game of Thrones” revin cu un nou serial, „3 Body Problem”. „Este probabil chiar mai ambiţios decât GOT”. Brad Pitt, printre producătorii executivi

El a spus că Gelder a fost un "actor minunat" şi o "stâncă absolută" pentru el.

Daniels a adăugat că partenerul său de 30 de ani a făcut faţă "bolii sale îngrozitoare cu atâta curaj" şi că a încetat să mai lucreze pentru a avea grijă de el.

„A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit şi cea mai iubitoare fiinţă umană", a scris Daniels. „A fost un actor minunat, minunat şi toţi cei care au lucrat cu el au fost atinşi de inima şi lumina lui", a adăugat el.

Citește și: Darren Kent, cunoscut pentru roluri în „Game of Thrones” şi „Dungeons and Dragons”, a murit la 39 de ani. Actorul se confrunta cu probleme de sănătate de mai mulți ani

Gelder a apărut în cinci serii din Game of Thrones în rolul lui Kevan Lannister, iar cel mai recent a fost văzut într-un episod din serialul poliţist de epocă de la BBC One, Father Brown, la începutul acestui an.

Programul Zilei

luni21.04
marți22.04
miercuri23.04
joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
07:20 Victoria si Abdul
09:05 Miraculos: Buburuza si Motan Noir - Filmul
10:40 Dungeons & Dragons: Fratia hotilor
12:50 Din nou indragostita
14:30 Dog. Un caine de legenda
16:05 Shazam! Furia zeilor
20:00 Gran Turismo
22:05 Maria
01:10 Citeste si arde
02:45 Vikingul
04:55 Kalinka
06:45 Benny si Joon
10:00 Maria
12:05 Alpha
13:35 Transformers: Exterminarea
16:10 Totul e iluminat
17:50 Ready Player One: Sa inceapa jocul
20:00 Dunkirk
21:40 Pe picior mare
23:30 Nu ma parasi
00:00 Magic Mike: Ultimul dans
01:50 Localnicii
03:20 A fost odata la... Hollywood
05:55 Teleportati in adolescenta
06:20 Recuperatorul 2
07:55 Dunkirk
09:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
11:00 inainte sa te cunosc
12:45 Cavalerul negru
15:10 Sa dansati bine!
17:05 Pantera roz 2
18:35 Dupa cum ti-e norocul
20:00 Furios si iute in viteza a 5-a
22:05 Equalizer 2
01:10 Recurs la razbunare
02:35 Julia
04:55 Zombieland: Runda dubla
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri

Ultimele știri

Kristen Stewart și Dylan Meyer
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight

Kristen Stewart, cunoscută publicului larg din seria Twilight, a spus „Da” în fața altarului! Actrița în vârstă de 35 de ani s-a căsătorit...

Los Angeles Premiere Of Netflix's "Murder Mystery 2" - Arrivals
Jennifer Aniston face furori pe Instagram, cu silueta ei incredibilă, într-o rochie strânsă pe corp. „Cea mai frumoasă femeie”

Vârsta este doar un număr pentru Jennifer Aniston. Actrița de 56 de ani, într-o formă fizică incredibilă, a făcut furori pe rețelele...

Liam Hemsworth, Jennifer Lawrence și Josh Hutcherson/ Profimedia
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi

Franciza „Jocurile Foamei”, inspirată de romanele lui Suzanne Collins, a cucerit lumea și a transformat-o pe Jennifer Lawrence într-un...

Partenerii noștri

Kristen Stewart și Dylan Meyer
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan...
Filmnow.ro
Los Angeles Premiere Of Netflix's "Murder Mystery 2" - Arrivals
Jennifer Aniston face furori pe Instagram, cu silueta...
Filmnow.ro
Liam Hemsworth, Jennifer Lawrence și Josh Hutcherson/ Profimedia
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor...
Filmnow.ro
lohan (5)
Lindsay Lohan, din nou în forță în lumina...
Filmnow.ro
Star Wars Celebration Japan Day 1
Ryan Gosling, eroul următorului episod din saga Star...
Filmnow.ro
suri (17)
Suri Cruise împlinește 19 ani. Este leită părinții ei...
Filmnow.ro
RnB / COLLEXTION CHRISTOPHEL
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din...
Filmnow.ro
familie danny devito (3)
Danny DeVito, mândru că toți cei trei copii ai săi...
Filmnow.ro
31st Annual Screen Actors Guild Awards - Arrivals
Gillian Anderson recunoaște că „a încetat să-i mai...
Filmnow.ro