Descarcă aplicația DIGI TV
Emma Heming și Bruce Willis Emma Heming și Bruce Willis / Getty Images

Bruce Willis suferă de demenţă. Anunțul vine la mai puțin de un an de când s-a aflat că a fost diagnosticat cu afazie și a renunțat la carieră

Boala lui Bruce Willis, care şi-a încheiat cariera în primăvara lui 2022 din cauza unor probleme de sănătate, s-a agravat şi actorul suferă în prezent de o formă de demenţă incurabilă, potrivit unui nou diagnostic medical, a anunţat joi familia sa, notează AFP.

Actorul în vârstă de 67 de ani a suferit iniţial de afazie, o tulburare de limbaj cauzată de leziuni cerebrale. Dar de anul trecut, "boala lui Bruce a progresat şi avem acum un diagnostic mai precis: demenţă frontotemporală", au explicat apropiaţii săi într-un comunicat, potrivit Agerpres

"Din păcate, dificultăţile de comunicare sunt doar un simptom al bolii cu care se confruntă Bruce", a explicat familia, spunând că "se simte împăcată că are în sfârşit un diagnostic clar".

Citește și: Cum a reacționat Bruce Willis când a aflat că va deveni bunic. Actorul de 67 de ani iubește să-și aibă marea familie aproape

Degenerescenţa frontotemporală (FTD) este o boala neurodegenerativă, înrudită cu boala Alzheimer. Persoanele cu DFT pot avea probleme de memorie, modificări de comportament sau dificultăţi de vorbire sau de mişcare.

"În prezent, nu există niciun tratament pentru această boală, o realitate care sperăm să se schimbe în anii următori", a subliniat familia.

"Pe măsură ce starea lui Bruce progresează, sperăm că media se vor concentra pe scoaterea la lumină a acestei boli care necesită mult mai multă conştientizare şi cercetare", au adăugat cei apropiaţi.

Bruce Willis a debutat ca actor în prima parte a anilor 1980, când a interpretat roluri secundare în mai multe filme, inclusiv în producţia "The Verdict", regizată de Sidney Lumet. Cariera lui a cunoscut o ascensiune explozivă în a doua jumătate a acelui deceniu datorită rolului principal din serialul "Moonlighting", produs de postul ABC şi în care a jucat alături de Cybill Shepherd, precum şi interpretării poliţistului John McLane în filmul de acţiune "Die Hard" din 1988, care i-a oferit starului american primul rol principal într-o franciză majoră, după ce pelicula originală a avut parte de două continuări în anii 1990. Într-o carieră interpretativă de patru decenii, filmele sale au obţinut încasări cumulate de peste 5 miliarde de dolari.

Citește și: Bruce Willis și-a schimbat testamentul. Nu le lasă mare lucru din averea de 250 de milioane de dolari fetelor pe care le are cu Demi Moore

Printre celelalte producţii de succes din filmografia starului hollywoodian se află pelicule precum "The Last Boy Scout" (1991), "Pulp Fiction" (1994), "12 Monkeys" (1995), "Last Man Standing" (1996), "The Fifth Element" (1997), "Armageddon" (1998), "The Sixth Sense" (1999), "Hart's War" (2002), "Tears of the Sun" (2003), "Hostage" (2005), "Lucky Number Slevin" (2006), "Surrogates" (2009), "Moonrise Kingdom" (2012), "Rock the Kasbah" (2015) şi "Motherless Brooklyn" (2019).

Bruce Willis a fost nominalizat de cinci ori la Globul de Aur, câştigând un premiu pentru rolul din serialul "Moonlighting", şi de trei ori la premiile Primetime Emmy, obţinând două trofee pentru rolurile din "Moonlighting" şi "Friends".

A fost recompensat şi cu o stea pe Hollywood Walk of Fame în anul 2006.

Descarcă aplicația DIGI TV

Programul Zilei

duminică14.12
luni15.12
marți16.12
miercuri17.12
joi18.12
vineri19.12
sâmbătă20.12
07:15 O noapte la muzeu 2
08:55 Ron o ia razna
10:40 Jerry si Marge castiga la loterie
12:15 Bloodshot
14:00 Balciul desertaciunilor
16:15 Labirintul: Evadarea
18:00 in asteptarea lui Bojangles
20:00 Planeta Maimutelor: Invazia
21:45 Nobody: Erou de serviciu
23:15 Virgin la 40 de ani
02:05 Joe
04:00 Prometheus
06:40 Familia Addams
08:15 Planeta Maimutelor: Invazia
10:00 in asteptarea lui Bojangles
12:00 Transformers: Ascensiunea bestiilor
13:55 Unicul si inegalabilul Ivan
15:25 Joaca de-a spionii
16:50 sefa a intrat la apa
18:35 Martor la crima
20:00 Criza
21:55 Greu de ucis 3
23:55 Traind printre demoni 2
02:30 Imperiul umbrelor
04:45 Nu exista tara pentru batrani
06:00 Joaca de-a spionii
07:25 Ultimul Vermeer
09:15 Te voi revedea in vis
10:50 Martor la crima
12:15 Transformers - Razboiul lor in lumea noastra
14:30 Femeia fantastica
16:45 Nopti albe in Seattle
18:25 Scrisori scandaloase
20:00 S-a nascut o stea
22:10 Ultimul duel
02:10 Terapie de cuplu
03:40 Recurs la razbunare
05:05 Insula fanteziilor
06:40 Scrisori scandaloase
08:20 12 orfani fantastici
10:15 Femeia fantastica
12:30 Furios si iute 8
14:35 O minciuna gogonata
16:00 Legenda lui Zorro
18:05 Fir intins
20:00 Unde vei fi poimaine?
21:55 Baieti rai pe viata
23:55 Misterele fluviului
01:05 Orasul minciunilor
02:50 Ea
04:50 Semn de viata
06:50 Unde vei fi poimaine?
08:45 Flora si Ulise
10:10 Stapanul inelelor: intoarcerea regelui
15:20 Armageddon - Sfarsitul lumii?
17:45 Primul om pe Luna
20:00 Locotenentul otoman
23:25 Toate numele lui Dumnezeu
01:15 Politistul din Beverly Hills
02:55 Curierul 2
04:20 Anihilare
07:00 Locotenentul otoman
08:45 Cavalerii Shaolin
10:35 Puppy Love
12:20 Steve Jobs. Omul care a schimbat lumea
14:25 Kingsman: Cercul de aur
16:40 Dumnezeu pentru o zi
18:15 Hanna
20:00 O noua poveste de Craciun
21:40 Top Gun
23:30 Sfarsitul lumii
02:05 Blade II
03:55 Fara scapare
05:30 Mama vitrega
07:45 Top Gun
09:35 Kung Fu Panda 3
11:00 O noua poveste de Craciun
12:40 Dunkirk
14:20 Represalii: Cursa mortii
15:45 Terminator: Destin intunecat
17:45 Culoarea purpurie
20:00 Cercul
21:50 Hit Man
23:50 Illang: Brigada lupilor
00:00 Seberg
01:40 300 - Eroii de la Termopile
03:30 Gigolo de ocazie
04:55 Dl. Accident

Ultimele știri

LMKMEDIA_PULP_FICTION-FILM-LMK110-40a
Noi dezvăluiri despre moartea actorului Peter Greene. Ce au găsit polițiștii în apartamentul starului din „Pulp Fiction”

Apar noi detalii tulburătoare în cazul morții actorului Peter Greene, cunoscut pentru rolurile sale din „Pulp Fiction” și „The Mask”...

LMKMEDIA_PULP_FICTION-FILM-LMK110-40a
A murit Peter Greene, actorul din „Pulp Fiction” și „The Mask”. Managerul său: „Urma să fie operat, dar era într-o formă bună”

Peter Greene, actorul cunoscut pentru rolurile interpretate în „Pulp Fiction” și „The Mask”, a fost găsit mort în locuința sa, scrie Daily...

A Holiday Wish Come True! The Real-Life 'Home Alone' House is Now Bookable on Airbnb.
Cum arată azi casa din “Singur acasă” și cui ii apartine

Există două motive pentru care oamenii continuă să vizioneze „Singur acasă”. Primul, pentru că își doresc să intre în spiritul Crăciunului...

Partenerii noștri

Prințul Louis, copia fidelă a lui Kate Middleton, a fost în centrul atenției la slujba de Crăciun. Momentul lor a devenit viral
Prințul Louis, copia fidelă a lui Kate Middleton, a fost în centrul atenției la slujba de Crăciun. Momentul lor a...

Prințul Louis, copia fidelă a lui Kate Middleton, a fost în centrul atenției la slujba de Crăciun...

PeRoz.ro
Spike are o nouă iubită după despărțirea de Livia Eftimie, fosta soție a lui Cătălin Bordea
Spike are o nouă iubită după despărțirea de Livia Eftimie, fosta soție a lui Cătălin Bordea

Spike are o nouă iubită după despărțirea de Livia Eftimie, fosta soție a lui Cătălin Bordea

Utv.ro
S-a întors în România după jumătate de an și a aflat că soția l-a înșelat: ”Am văzut”. Cum a numit-o + Mesajul neașteptat
S-a întors în România după jumătate de an și a aflat că soția l-a înșelat: ”Am văzut”. Cum a numit-o + Mesajul...

”Eu n-am citit multe cărți, dar citesc oamenii bine de tot”.

DigiSport.ro
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i arate unde ținem banii”
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i arate unde...

Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat...

Digi-AnimalWorld.tv
Natalia Oreiro, trup de zeiță la 48 de ani, într-o rochie cu șliț adânc și spatele gol. Fanii, impresionați: „Cea mai frumoasă!”
Natalia Oreiro, trup de zeiță la 48 de ani, într-o rochie cu șliț adânc și spatele gol. Fanii, impresionați: „Cea mai...

Natalia Oreiro, trup de zeiță la 48 de ani, într-o rochie cu șliț adânc și spatele gol. Fanii...

DigiFM.ro
LMKMEDIA_PULP_FICTION-FILM-LMK110-40a
Noi dezvăluiri despre moartea actorului Peter Greene...
Filmnow.ro
LMKMEDIA_PULP_FICTION-FILM-LMK110-40a
A murit Peter Greene, actorul din „Pulp Fiction” și...
Filmnow.ro
A Holiday Wish Come True! The Real-Life 'Home Alone' House is Now Bookable on Airbnb.
Cum arată azi casa din “Singur acasă” și cui ii...
Filmnow.ro
connelly
Actriță de Oscar, una dintre cele mai frumoase din...
Filmnow.ro