Actorul Paul Herman, care a jucat în "The Irishman" și în serialul "The Sopranos", a murit la 76 de ani, chiar de ziua lui
Paul Herman, actorul american cunoscut din serialul "The Sopranos" ("Clanul Soprano"), dar și din mai recentele filme "American Hustle" și "The Irishman", a murit la vârsta de 76 de ani, chiar de ziua sa de naştere, informează Daily Mail, conform Agerpres.
Paul Herman, care a jucat în numeroase filme cu gangsteri, printre care "Goodfellas" şi "The Irishman", a decedat pe 29 martie, iar cauza morţii sale nu a fost încă dezvăluită. Actorul a fost cunoscut mai ales pentru rolul lui "Beansie" Gaeta din celebrul serial "The Sopranos".
Citește și: Ce s-a întâmplat cu Tony Soprano după ultima scenă din “The Sopranos”. Dezvăluirea lui David Chase
Decesul său a fost confirmat de Michael Imperioli, colegul său de platou din "The Sopranos", cel care l-a interpretat pe Christopher Moltisanti. "Prietenul şi colegul nostru Paul Herman a murit. Paulie a fost un tip grozav", a scris Imperioli pe Instagram.
Cel mai recent, Herman a interpretat rolul lui Whispers DiTullio în "The Irishman" (2019), în regia lui Martin Scorsese. Herman a apărut în numeroase filme alături de Robert De Niro, printre care "Falling in Love", "Once Upon a Time in America", "Little Fockers" şi "American Hustle".
Foto: Profimedia