Al Pacino, la întâlnire cu iubita lui, cu 53 de ani mai tânără decât el. Cum i-au surprins paparazzii pe cei doi
Relația dintre Al Pacino și iubita lui cu 53 de ani mai tânără e tot mai închegată, în ciuda diferenței de vârstă. Actorul din „Nașul” a mers la întâlnire săptămâna aceasta cu partenera lui, Noor Alfallah (28 de ani), la un restaurant din Century City, Los Angeles.
Starul de 81 de ani și Noor sunt împreună de aproape doi ani.
Imaginile cu Al Pacino și cu Noor Alfallah au făcut înconjurul lumii prima oară când cei doi au fost fotografiați la cină, în 2021.
„Pacino și Noor au început să se întâlnească în timpul pandemiei. Anterior, ea a ieșit împreună cu bărbați foarte bogați și mult mai în vârstă”, a precizat la vremea respectivă o sursă pentru Page Six.
Potrivit acesteia, Alfallah este recunoscută pentru relațiile controversate pe care le-a avut de-a lungul timpului, precum cea cu Mick Jagger, în vârstă de 78 de ani, cu omul de afaceri și filantropist Nicolas Berggruen, fiind surprinsă la un moment dat și în compania lui Clint Eastwood, despre care a susținut însă că e doar un prieten de familie.
”E cu Al Pacino de ceva timp și se înțeleg foarte bine. Diferența de vârstă nu pare să fie o problemă, chiar dacă el e mai bătrân și decât tatăl ei”, a mai adăugat sursa respectivă.
Într-o discuție cu Hello!, în 2019, Noor a recunoscut că „oamenii au comentat” legat de relația ei cu Jagger, dar a explicat că „nu regretă nimic” și că „are multe amintiri grozave” cu el. „Vârsta nu a contat pentru mine”, a spus ea. „Inima nu știe ce vede, știe doar ce simte. A fost prima mea relație serioasă, a fost o perioadă fericită pentru mine.”
Ea a ținut să precizeze că Sir Mick este încă „în formă excelentă”. „El este într-o formă mult mai bună decât mine. Chiar respect faptul că este atât de disciplinat.”