Ali Abbasi, regizorul The Apprentice, şi-a prezentat scuze în urma unor acuzaţii de comportament nepotrivit: "Îmi pare sincer rău"
Ali Abbasi, regizorul filmului "The Apprentice", cu Sebastian Stan în rolul Donald Trump, a vorbit despre un presupus incident de comportament nepotrivit care ar fi avut loc la petrecerea Globurilor de Aur de la începutul acestui an, scrie The Hollywood Reporter, publicație citată de News.ro.
La o zi după ce a apărut informaţia, regizorul şi-a prezentat scuze pe X (fostul Twitter), şi a explicat. "Vreau să vorbesc faţă de articolele recente despre mine direct şi deschis. Înţeleg pe deplin că acţiunea mea a făcut pe cineva să se simtă inconfortabil, indiferent de intenţia mea, şi pentru asta, îmi pare sincer rău", a transmis el.
Abbasi a continuat: "Am petrecut timp cu persoana în cauză în mai multe ocazii şi am avut motive să cred că aveam o relaţie prietenoasă. Când l-am văzut la petrecerea de la Globurile de Aur, am fost încântat să reiau legătura. Am făcut un gest prea familiar - o palmă pe spate - pe care am considerat-o ca fiind jucăuşă şi în niciun fel sexuală. Mi-am dat seama rapid că am judecat greşit situaţia. I-am cerut scuze pe loc, iar a doua zi m-am asigurat că scuzele mele au fost reiterate prin intermediul reprezentanţilor mei". Regizorul născut în Iran a fost acuzat de "groping", un gest care înseamnă pipăire sau atingere indecentă fără consimțământ, de obicei într-un context sexual. Este un termen folosit pentru a descrie agresiuni fizice neconsensuale, cum ar fi atingerea inadecvată a unei persoane în locuri publice sau private.
The Hollywood Reporter a relatat că regizorul nu mai era reprezentat de CAA şi Entertainment 360 în urma acuzaţiei. Abbasi vorbise despre o nouă direcţie în cariera sa.
"Sugestia că am fost abandonat de reprezentantul meu din cauza acestei interacţiuni este falsă", a adăugat Abbasi pe X. "Decizia mea de a mă despărţi a fost una de carieră, pe termen lung. Cred în asumarea responsabilităţii pentru acţiunile mele; am făcut o greşeală, mi-am cerut scuze şi am învăţat o lecţie de viaţă valoroasă. Rămân recunoscător pentru munca incredibilă a distribuţiei, echipei şi susţinătorilor noştri la The Apprentice şi sper ca accentul să rămână pe realizările lor".
"The Apprentice", cu Sebastian Stan în rolul unui tânăr Donald Trump, a obţinut două nominalizări la Oscar 2025.