Amanda Seyfried, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Actrița din „The Dropout” a arătat uimitor într-o rochie verde
Amanda Seyfried a uimit cu ținuta sa spectaculoasă la evenimentul organizat pentru încheierea serialului „Yhe Dropout”, care a avut loc la Paramount Theatre din Los Angeles. Actrița a atras toate privirile pe covorul roșu, purtând o rochie de un verde strălucitor.
Actrița, în vârstă de 36 de ani, care a interpretat-o pe Elizabeth Holmes în serialul dramatic „The Dropout”, și-a făcut apariția la evenimentul special, ce a marcat finalul sezonului, îmbrăcată într-o rochie de un verde electrizant, scurtă și foarte elegantă. Aceasta și-a asortat ținuta cu o pereche de sandale cu toc negre, păstrându-și un look simplu cu un machiaj natural și o coafură lejeră.
Citește și: Momentele nevăzute de la Premiile Oscar 2021. Ce au făcut vedetele în pauzele publicitare
Rolul interpretat de Amanda a fost foarte apreciat de fani, aceștia declarând că actrița a jucat-o extrem de bine pe Elizabeth Holmes, o fostă antreprenoare în biotehnologie, care riscă până la 20 de ani de închisoare, după ce a fost acuzată că a furat 945 de milioane de dolari de la investitorii ei și a mințit în legătură cu tehnologia minune a testelor de sânge a companiei sale, care nu a funcționat și a pus vieți în pericol.
Amanda a declarat recent într-un interviu pentru Vanity Fair că rolul a avut o importanță majoră pentru ea. „Îmi plac proiectele care vorbesc despre abuz, iar dacă ultima scenă dintr-o miniserie de opt episoade, cum a fost aceasta, nu este una satisfăcătoare, îmi lasă un gust amar. Așa că am știut cât de important este să dau tot ce pot”, a declarat aceasta.
Mai mult, vedeta a recunoscut că ar fi interesată de un al doilea sezon al serialului: „Nu știam cât de mult o să mă distreze să o interpretez până când nu am terminat. Mi-ar plăcea să joc în al doilea sezon”.