Andrew Garfield face dezvăluiri neașteptate despre Heath Ledger: Era atât de liber, de spontan și cumva periculos
Heath Ledger tocmai încheiase filmările la „The Dark Knight” din 2008, peliculă în care l-a interpretat pe Joker, când a început să lucreze cu Andrew Garfield la „The Imaginarium of Doctor Parnassus” și știa încă de pe atunci că filmul DC va fi un succes.
„Tocmai îl jucase pe Joker, tocmai terminase de filmat 'The Dark Knight' și era atât de mulțumit de el, cumva arogant”, și-a amintit Garfield, în vârstă de 41 de ani, în timpul unui interviu recent la podcastul „Happy Sad Confused”. „L-am întrebat: 'Cum a mers?', și el a spus: 'Da, foarte bine'”, scrie nypost.com.
Ledger apăruse deja în filme de succes ca „10 Things I Hate About You” (1999), „A Knight’s Tale” (2001) și „Brokeback Mountain” (2005).
„Îmi amintesc când a ajuns pe coperta revistei Empire și mi-a spus: 'Ah, au folosit nenorocita asta de fotografie'”, i-a povestit Garfield lui Josh Horowitz. „Iar eu am zis: 'Glumești, omule, arată incredibil'. Iar Heath mi-a răspuns: 'Nu, poza este greșită, arată ca o versiune convențională a unui actor...vei vedea '. Și, da, am văzut”.
În drama regizată de Christopher Nolan au mai jucat Christian Bale, în rolul lui Bruce Wayne/Batman, și Aaron Eckhart, Michael Caine, Maggie Gyllenhaal, Gary Oldman, Morgan Freeman și Cillian Murphy.
„The Dark Knight” avea să debuteze în cinematografe în iulie 2008, la șase luni după moartea tragică a lui Ledger. Australianul a fost găsit mort în apartamentul său din Manhattan, la vârsta de 28 de ani, în urma unei supradoze accidentale de droguri și a unui amestec letal de medicamente prescrise.
Ledger a câștigat mai multe distincții postume, inclusiv Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar.
Andrew Garfield: Era un fel de lumină călăuzitoare, era ca un animal sălbatic
„Era un fel de lumină călăuzitoare, era ca un animal sălbatic”, i-a spus Garfield lui Horowitz. „Era atât de liber, atât de sălbatic și cumva periculos pe platoul de filmare, dar într-un fel care te inspira, era spontan. El spunea înainte de fiecare filmare: 'Hai să ne distrăm puțin cu asta '. Încă mai am multe amintiri legate de el. Îmi amintesc că în prima zi când l-am întâlnit purta acești ochelari de soare uimitori și i-am zis: 'Oh, ce ochelari de soare grozavi '. A doua zi i-am găsit în rulota mea. Era un spirit foarte generos, frumos, creativ.”
Ledger a avut o fiică, Matilda, acum în vârstă de 18 ani, împreună cu colega sa din „Brokeback Mountain”, Michelle Williams. Actrița din „Dawson’s Creek” a dezvăluit recent că fata lor a început facultatea.