Angelina Jolie, dezvăluiri despre fiica ei, Vivienne: „Este o asistentă foarte dificilă!” Care este cea mai mare pasiune a adolescentei de 15 ani
Angelina Jolie, celebra actriță în vârstă de 48 de ani, a făcut declarații rare despre fiica ei, Vivienne, dezvăluind că aceasta este pasionată de teatru.
În ciuda faptului că a recunoscut că fiica ei în vârstă de 15 ani s-a dovedit a fi o asistentă foarte dificilă în timpul procesului de producție a musicalului „The Outsiders”, actrița susține că Vivienne este cel mai mare fan al teatrului din familia ei.
Întrebată cine este pasionat de teatru din familia ei, actrița a declarat: „Viv. Cu siguranță Viv”.
Actrița a continuat șirul mărturisirilor: „Mă corectează, mă întreabă: „Nu ai citit memo-ul? Trebuie să facem asta, trebuie să trecem prin asta”. Este o asistentă foarte dificilă”, a continuat Jolie, adăugând: „Ia totul foarte, foarte serios!”
Nu este pentru prima dată când actrița vorbește despre fiica ei. În urmă cu câteva săptămâni, ea spunea: „Viv îmi amintește de mama mea prin faptul că nu este concentrată să fie în centrul atenției, ci să fie un sprijin pentru alți oameni din creație. Este foarte atentă și serioasă în legătură cu teatrul și lucrează din greu să înțeleagă cum poate contribui", a povestit Angelina Jolie despre fiica de care este foarte mândră.
Vivienne a fost prezentă la premiera show-ului pe 11 aprilie, alături de mama ei, amândouă făcându-se remarcate grație ținutelor pe care le-au purtat.
Dacă actrița a optat pentru o rochie lungă, din satin, pe care a asortat-o cu o capă, Vivienne a îmbrăcat o salopetă bleumarin, iar pe cap și-a pus o bentiță. De asemenea, aceasta nu a ezitat să se fotografieze alături de mama ei și de actorii care joacă în „The Outsiders”.
Musicalul pe care-l va adapta Jolie pentru Broadway se bazează pe romanul lui S.E. Hinton și pe drama lui Francis Ford Coppola din 1983.