Ben Affleck seen for the first time since it was reported that he has broken up with Ana de Armas, Ben Affleck

Apariție tulburătoare a lui Ben Affleck după despărțirea de Ana de Armas. Actorul, îngrijorător de slab și abătut

“Este extrem de supărat”, au spus apropiații lui Ben Affleck despre actor, după ce a fost făcută publică vestea despărțirii sale de actrița Ana de Armas. La o zi după ce s-a aflat că “a fost părăsit prin telefon”, Ben Affleck a fost surprins de paparazzi într-o stare îngrijorătoare. Acesta pare trist, posomorât și mult mai slab decât de obicei.

SURSA FOTO: PROFIMEDIA

Surse apropiate fostului cuplu susțin că Affleck este devastat de despărțire și că și-ar fi dorit foarte tare că relația să funcționeze. În imaginile surprinse de paparazzi anul trecut, cei doi păreau super îndrăgostiți, dând senzația unui cuplu stabil. Însă, după aproape un an împreună, și-au spus adio. Deși inițial s-a zis că s-au despărțit amiabil, s-a aflat ulterior că Ana a fost cea care a avut inițiativa.

„Ea s-a despărțit de el. Relația lor era complicată. Ana nu voia să se stabilească în Los Angeles, iar Ben nu putea pleca pentru că aici locuiesc copiii lui.”, a adăugat o altă sursă apropiată de Affleck și Armas.

„Se află în puncte diferite în viața lor, dar există multă dragoste acolo și respect. Ben continuă să lucreze și să aibă grijă de el. Are trei proiecte în lucru și este un tată dedicat. Sunt amândoi fericiți cu ceea ce au acum în viața lor”, a spus o sursa apropiata celor doi.

Affleck (48 ani) și Armas (32 ani) au fost văzuți prima oară împreună în martie 2020, când au mers în vacanță în Cuba ei natală. S-au relaxat apoi pe plajele din Costa Rica. În perioada carantinei, au locuit în Los Angeles. Actrița din Knives Out a confirmat relația cu Ben, pe Instagram, în aprilie. Apoi, Ana a petrecut mult timp cu Affleck și copiii pe care starul îi are cu fosta soție Jennifer Garner.

Îți recomandăm și: 

FILME 2021. LISTA CELOR MAI AȘTEPTATE ȘI LĂUDATE FILME: DE LA ULTIMUL JAMES BOND PÂNĂ LA DUNE ȘI NOUL TOP GUN

FILMELE FAVORITE LA OSCAR ÎN 2021. PELICULELE MULT LĂUDATE CARE AU CELE MAI MARI ȘANSE SĂ CÂȘTIGE PRESTIGIOSUL TROFEU

SERIALE 2021. CELE MAI AȘTEPTATE ȘI LĂUDATE PRODUCȚII ALE ANULUI

Programul Zilei

luni28.04
marți29.04
miercuri30.04
joi01.05
vineri02.05
sâmbătă03.05
duminică04.05
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea
07:15 Crima este a mea
08:55 Un sarut de milioane
10:40 Cavalerii Shaolin
12:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
15:10 Agentul Cody Banks
16:50 Numele jocului: Fotbal
18:25 Te voi revedea in vis
20:00 Furios si iute 6
22:00 Equalizer 3: Capitolul final
23:45 Camera mortala
01:00 Frumusica
02:55 Codul asasinului
04:30 21 Jump Street - O adresa de pomina
06:10 Numele jocului: Fotbal
07:45 Furios si iute 6
09:45 Clifford: Marele caine rosu
11:15 Nikki si Nora in actiune
12:40 Represalii: Cursa mortii
14:05 Transformers - Razboiul lor in lumea noastra
16:20 Mr. Church
18:00 Emma.
20:00 Karate Kid
22:15 Atlasul norilor
01:10 Singura sansa
02:45 Mesaje secrete
04:55 Jerry Maguire
06:20 Emma.
08:20 Omul-Paianjen: Prin lumea paianjenului
10:35 Karate Kid
12:50 Carari intortocheate
14:40 Nopti albe in Seattle
16:20 Darrow & Darrow: Urmele crimei
17:45 Flash
20:00 Haos la Versailles
21:50 300 - Eroii de la Termopile
23:40 Omul din intuneric 2
03:00 Recuperatorul
04:35 Anomalie
07:05 Flash
09:20 Unicul si inegalabilul Ivan
10:55 Haos la Versailles
12:45 Furios si iute
14:30 Cutia neagra
16:35 Dragoste la a doua vedere
18:30 Dragoste de cinci stele
20:00 Fraierii
21:35 Alita: ingerul razboinic
23:30 Crimson Peak
00:15 Banditul zburator
02:15 Citeste si arde
03:50 Puscasi marini
05:45 Elvis
06:05 Mandrie si Prejudecata
08:05 Fraierii
09:40 Miraculos: Buburuza si Motan Noir - Filmul
11:15 Alita: ingerul razboinic
13:15 Mereu dragostea
18:15 O noapte la muzeu
22:30 Politistul din Beverly Hills
02:10 The Revenant: Legenda lui Hugh Glass
04:35 Phoenix

Ultimele știri

sofia vergara si eva longoria
Sofia Vergara și Eva Longoria, tot mai frumoase după 50 de ani, una în corset decoltat, alta în fustă mulată. Zâmbete și prietenie

Sofia Vergara (52 de ani) a atras toate privirile într-un top corset din dantelă, purtat cu o pereche de blugi negri, în timpul unei ieșiri...

Selma Blair și Betsey.jpg (1)
Selma Blair, gest controversat în fața creatoarei de modă Betsey Johnson, pe covorul roșu. Imaginile cu cele două sunt virale

Selma Blair, celebra actriță în vârstă de 52 de ani, a fost protagonista unui moment cu totul și cu totul inedit în timp ce pășea pe...

Gene Hackman/ Profimedia
Autopsia finală a lui Gene Hackman scoate la iveală detalii tulburătoare. Actorul nu mâncase de zile întregi înainte de moarte

Autopsia finală a legendarului actor Gene Hackman scoate la iveală detalii cutremurătoare despre ultimele sale zile, marcate de post...

Partenerii noștri

VIDEO. Ministrul Muncii, cu lacrimi în ochi după ce moțiunea împotriva sa a trecut în Senat. „E o nedreptate”
VIDEO. Ministrul Muncii, cu lacrimi în ochi după ce moțiunea împotriva sa a trecut în Senat. „E o nedreptate”

VIDEO. Ministrul Muncii, cu lacrimi în ochi după ce moțiunea împotriva sa a trecut în Senat. „E o nedreptate”

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Romina Gingașu, despre decizia de a nu avea copii cu Piero Ferrari, soțul cu 47 de ani mai mare: "În trei ani m-am obișnuit cu gândul"
Romina Gingașu, despre decizia de a nu avea copii cu Piero Ferrari, soțul cu 47 de ani mai mare: "În trei ani m-am...

Romina Gingașu, despre decizia de a nu avea copii cu Piero Ferrari, soțul cu 47 de ani mai mare...

PeRoz.ro
Mira s-a mutat cu Levi Elekes într-o casă luminoasă: „În sfârșit mă trezesc cu chef de viață”
Mira s-a mutat cu Levi Elekes într-o casă luminoasă: „În sfârșit mă trezesc cu chef de viață”

Mira s-a mutat cu Levi Elekes într-o casă luminoasă: „În sfârșit mă trezesc cu chef de viață”

Utv.ro
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la mare, dar a rămas total dezamăgită
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la mare, dar...

"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu...

Digi-World.tv
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a rămâne relevantă”
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a rămâne...

Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare...

ProFM.ro
"Rămân în istorie". La 66 de ani, Gigi Becali a spus cât a donat de-a lungul vieții: "Cam asta e suma!"
"Rămân în istorie". La 66 de ani, Gigi Becali a spus cât a donat de-a lungul vieții: "Cam asta e suma!"

Cifra e mult mai mare decât se știa în spațiul public.

DigiSport.ro
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am mai văzut!”
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am mai văzut!”

Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa...

Digi-AnimalWorld.tv
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba

De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba

Digi-Life.tv
Cine este românul care a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc
Cine este românul care a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc

Cine este românul care a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc

DigiFM.ro