Armie Hammer Armie Hammer s-a internat într-o clinică de reabilitare. / Foto: Profimedia

Armie Hammer, internat într-o clinică de reabilitare, după problemele cu drogurile, alcoolul și acuzațiile de viol

La sfârșitul lunii mai 2021, actorul Armie Hammer i-a cerut ajutorul fostei sale soții, Elizabeth Chambers, pentru a se interna într-o clinică de reabilitare. Acesta este hotărât să se trateze și să stea în centrul din Florida cât va fi necesar pentru a se însănătoși.

Hammer urmează un program de reabilitare pentru cei cu probleme legate de droguri, alcool și sex, notează Vanity Fair, care adaugă că acesta a părăsit insulele Cayman, unde trăia de câteva luni, pentru a merge la clinica din Florida. Armie a fost însoțit de Elizabeth Chambers și de cei doi copii ai lor, iar despărțirea a fost una emoționantă.

Citește și: Armie Hammer are o nouă iubită, la scurt timp după acuzațiile de abuz fizic aduse de fostele partenere: „Par fericiți și confortabili unul cu celălalt”

"Toată lumea se uită la Armie și se gândește că a avut o viață privilegiată, fără probleme și că totul a fost imaculat, dar asta nu înseamnă că așa au stat lucrurile. Doar pentru că vii dintr-o familie bogată, nu înseamnă că viața nu vine cu dificultăți", a declarat un prieten de-al actorului.

Armie Hammer, părăsit de soție din cauza acuzațiilor de viol și a infidelităților

Poți vedea în GALERIA FOTO de mai jos o parte din mesajele care îi sunt atribuite lui Armie Hammer.

Părăsit de soție după 10 ani de căsnicie și doi copii împreună, din cauza infidelitatilor sale, Armie Hammer a fost acuzat de mai multe femei că le-ar fi hărțuit prin mesaje cu conținut tulburaror, de natură sexuală sau violentă. După ce aceste mesaje au fost făcute publice, mai multe foste partenere au spus despre Hammer că avea un comportament abuziv și dominant.
În martie 2021, o fostă iubită l-a acuzat că a violat-o într-o cameră de hotel, ceea ce a dus la deschiderea unei anchete de către polițiștii din Los Angeles.

Citește și: “Este un monstru!” Mesaje tulburătoare și violente ale actorului Armie Hammer, făcute publice de mai multe femei pe internet

Mesajele vorbesc despre fantezii legate de viol, sado-masochism și canibalism. Fosta soție, Elizabeth Chambers, a fost “dezgustată și șocată” de veștile despre actor. Potrivit unor surse apropiate acesteia, Elizabeth nu avea nicio idee despre preferințele sexuale ale soțului ei, deși știa că este infidel, lucru care a și dus la despărțirea lor.

Foto: Profimedia, capturi Instagram

Programul Zilei

miercuri23.04
joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
06:20 Recuperatorul 2
07:55 Dunkirk
09:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
11:00 inainte sa te cunosc
12:45 Cavalerul negru
15:10 Sa dansati bine!
17:05 Pantera roz 2
18:35 Dupa cum ti-e norocul
20:00 Furios si iute in viteza a 5-a
22:05 Equalizer 2
01:10 Recurs la razbunare
02:35 Julia
04:55 Zombieland: Runda dubla
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea

Ultimele știri

Celebrities pictured arriving at the star studded afterparty of Marvels new release "Thunderbolts"
Florence Pugh a atras toate privirile într-o rochie total transparentă, la petrecere cu Pedro Pascal, după lansarea „Thunderbolts”

Florence Pugh a captat atenția tuturor la petrecerea de la 180 Strand, după premiera „Thunderbolts”, în Londra, Marea Britanie.

Timothy Spall/ Profimedia
Timothy Spall, starul din Harry Potter, a renunțat la vin și viața i s-a schimbat complet: „A fost un punct de cotitură”

Actorul britanic Timothy Spall, cunoscut pentru rolul trădătorului Peter Pettigrew/Wormtail din seria Harry Potter, a vorbit deschis despre...

nicole kidman și keith urban la met gala 2023
Keith Urban, „îngrjorat” și „frustrat” după decizia luată de soția sa, Nicole Kidman: „Nu a avut timp să se refacă”

Keith Urban este „îngrijorat” și „frustrat” de faptul că soția sa, actrița Nicole Kidman, a revenit asupra promisiunii de a-și reduce...

Partenerii noștri

Prințul Louis a împlinit 7 ani, iar prințesa Kate a marcat momentul cu o imagine care a topit inimile britanicilor: „Adorabil!”
Prințul Louis a împlinit 7 ani, iar prințesa Kate a marcat momentul cu o imagine care a topit inimile britanicilor...

Prințul Louis a împlinit 7 ani, iar prințesa Kate a marcat momentul cu o imagine care a topit...

PeRoz.ro
„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Glumele papei Francisc, care i-au făcut și pe necredincioși să râdă
„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Glumele papei Francisc, care i-au făcut și pe necredincioși să râdă

„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Glumele papei Francisc, care i-au făcut și pe...

DigiFM.ro
Celebrities pictured arriving at the star studded afterparty of Marvels new release "Thunderbolts"
Florence Pugh a atras toate privirile într-o rochie...
Filmnow.ro
Timothy Spall/ Profimedia
Timothy Spall, starul din Harry Potter, a renunțat la...
Filmnow.ro
nicole kidman și keith urban la met gala 2023
Keith Urban, „îngrjorat” și „frustrat” după decizia...
Filmnow.ro
Vanity Fair Oscar Party, Arrivals, Los Angeles, California, USA - 02 Mar 2025
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă...
Filmnow.ro
Celebrities Attend The 2025 City Harvest Gala: Carnaval, New York, USA - 22 Apr 2025
Comorile lui. Richard Gere, alături de soție și de...
Filmnow.ro
Sebastian Stan și Annabelle Wallis/ Profimedia
Sebastian Stan, primele declarații despre relația cu...
Filmnow.ro
CONCLAVE 2024  Focus Features film with Ralph Fiennes as Thomas Cardinal Lawrence
Filme şi seriale despre Vatican. Papa a fascinat...
Filmnow.ro