Graham Norton Show Arnold Schwarzenegger. Profimedia

Arnold Schwarzenegger e de părere că ar fi putut să fie „un preşedinte grozav” al SUA: Sper ca America să găsească un om cu sânge tânăr

Arnold Schwarzenegger crede că ar fi putut să fie "un preşedinte grozav" al Statelor Unite, dar, întrucât nu poate candida, speră că "un om cu sânge tânăr" va câştiga următoarele alegeri prezidenţiale din această ţară, arată Variety. 

Fostul guvernator al statului California nu poate din punct de vedere legal să candideze la funcţia supremă din Statele Unite, o poziţie la care au dreptul doar cetăţenii născuţi pe teritoriul american. Cu toate acestea, starul de cinema, născut în Austria, a declarat într-un interviu pentru BBC că ar fi fost potrivit pentru rolul de preşedinte, transmite Agerpres.

"Cred că aş fi putut să fiu un preşedinte grozav. Tot ce am realizat îi datorez Americii", a declarat el.

"America mi-a oferit multe oportunităţi şi poporul american a fost atât de primitor, m-a primit cu braţele deschise. Nicio persoană nu m-a împiedicat să am succes. Aşadar, singurul lucru pe care nu pot să îl fac este să candidez la preşedinţie, dar nu mă voi plânge din cauza acestui lucru", a adăugat el. "Ar fi puţin cam egoist din partea mea să ies în spaţiul public şi să încerc să modific legea", a mai spus actorul.

Arnold: Sper doar ca America să găsească un om cu sânge cu adevărat tânăr

Arnold Schwarzenegger, starul unor filme precum "Terminator" şi "Conan Barbarul", a vorbit şi despre alegerile din 2024, care ar putea reprezenta o nouă confruntare între actualul preşedinte Joe Biden şi fostul şef al statului american Donald Trump.

Pe lângă faptul că atât Biden, cât şi Trump au avut deja mandate prezidenţiale, Schwarzenegger a subliniat că ei sunt poate prea bătrâni pentru această funcţie.

"Sper doar ca America să găsească un om cu sânge cu adevărat tânăr", a declarat Arnold Schwarzenegger pentru BBC. "Pentru mine, este puţin ciudat că astăzi avem o bătălie între oameni de la sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor '80, în loc de oameni de 40 şi 50 de ani, sau poate chiar mai tineri, şi să le oferim o şansă la această mare, mare funcţie."

Noua carte scrisă de Arnold Schwarzenegger, "Be Useful: Seven Tools for Life", a fost lansată pe 10 octombrie 2023.

Programul Zilei

vineri14.02
sâmbătă15.02
duminică16.02
luni17.02
marți18.02
miercuri19.02
joi20.02
07:15 Fiul
09:15 Eu si Marley
11:05 Johnny English
12:30 Clientul
14:25 Jos cu dragostea!
18:20 Masuri extraordinare
20:00 Inocentul
21:40 Femeia fantastica
01:40 intre focuri
03:35 Patriotul
06:10 in curte
07:45 Masuri extraordinare
10:50 Femeia fantastica
13:05 Austenland
14:40 Cei sapte magnifici
16:50 Transfer de identitate
18:15 Nopti albe in Seattle
20:00 O noapte la muzeu 2
21:45 Dupa ce ne-am indragostit
23:25 Transporter: Mostenirea
00:55 Fortele speciale
04:05 Localnicii
05:35 Benny si Joon
07:10 Transfer de identitate
08:35 Copilul care ar putea fi rege
10:30 O noapte la muzeu 2
12:15 Te voi revedea in vis
13:50 Cavalerul negru
16:15 Primul Contact
18:05 Dragoste la a doua vedere
20:00 Gran Turismo
22:10 Equalizer 2
00:10 Constantin
02:05 Omul nostru din Panama
03:50 Petrecere acasa
05:30 Un om fidel
06:45 Cavalerul negru
09:10 Gran Turismo
11:20 Numele jocului: Fotbal
12:55 Omul cu masca de fier
15:00 Pan: Aventuri in tara de Nicaieri
16:45 ingerii lui Charlie
18:35 Un sot in plus
20:00 Rickey Hill
22:05 Singura sansa
23:40 Dorian Gray
01:30 V de la Vendetta
03:35 21 Jump Street - O adresa de pomina
05:20 Pericol iminent: Batalia de la Long Tan
07:10 Omul cu masca de fier
09:15 Rickey Hill
11:15 Cinci dolari pe zi
12:50 Poarta Stelara
14:55 Mr. Church
16:35 Dadaca McPhee
18:10 RoboCop
20:00 Nasul stresat
23:10 Care-i numarul tau?
00:50 Detroit
03:05 Intrusul
04:40 Aventura in doi
06:30 Nasul stresat
08:05 Dadaca McPhee
09:40 Dadaca perfecta
11:15 Tipic masculin
12:55 Speed Racer
15:05 Luptand alaturi de familie
16:50 Aproape letala
18:25 Absolut tot
20:00 Autobuzul 657
21:30 The Machine
23:20 Citeste si arde
00:50 Jerry Maguire
03:00 Regina blestematilor
04:40 Lupul din Snow Hollow
06:00 Autobuzul 657
07:30 Absolut tot
09:00 Elvis
11:45 Leii mor pentru miei
13:10 Norocosul
16:35 Totul e iluminat
18:20 Johnny English... se intoarce!
20:00 Jules
21:25 Magic Mike: Ultimul dans
23:15 Recuperatorul 2
00:50 Puzzle chinezesc
02:45 Fiul pierdut
04:25 Secretul unei crime

Ultimele știri

Hugh Jackman, Sutton Foster, Deborra-Lee Furness
Fosta soție a lui Hugh Jackman crede că relația lui cu Sutton Foster nu va dura mai mult de un an: „Îl cunoaște mai bine decât oricine”

Deborra-Lee Furness, fosta soție a lui Hugh Jackman, privește cu scepticism relația acestuia cu Sutton Foster. Potrivit unor surse, Furness...

Tori Spelling și fiul ei, Beau
Tori Spelling, criticată după ce i-a permis fiului ei să-i facă masaj și l-a plătit pentru asta: „Este pur și simplu ciudat și greșit”

Tori Spelling, celebra actriță în vârstă de 51 de ani, a fost criticată dur de fani după ce a dezvăluit că i-a permis fiului ei, Beau, în...

The Mentalist - filmstill
A cucerit publicul alături de Simon Baker în „Mentalistul”. Cum arată și ce face azi actrița care a interpretat-o pe Teresa Lisbon

Robin Tunney a fost una dintre vedetele în vogă ale anilor '90. A lucrat cu Renee Zellweger și Ben Affleck, a jucat într-un lungmetraj...

Partenerii noștri

Hugh Jackman, Sutton Foster, Deborra-Lee Furness
Fosta soție a lui Hugh Jackman crede că relația lui cu...
Filmnow.ro
Tori Spelling și fiul ei, Beau
Tori Spelling, criticată după ce i-a permis fiului ei...
Filmnow.ro
The Mentalist - filmstill
A cucerit publicul alături de Simon Baker în...
Filmnow.ro
Richard Gere și Alejandra Silva
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în...
Filmnow.ro
kate hudson (2)
Kate Hudson, apariție de zeiță pe covorul roșu...
Filmnow.ro
Red Carpet Arrivals At Mickey 17 World Premiere, London - 13 Feb 2025
Când vom vedea „The Batman Part II”. Robert Pattinson...
Filmnow.ro
tilda (3)
Tilda Swinton, premiată cu Ursul de Aur onorific la...
Filmnow.ro
"Damsel" Photo Call
Millie Bobby Brown dezvăluie partea întunecată a...
Filmnow.ro
Lars von Trier
Lars von Trier, unul dintre cei mai controversați...
Filmnow.ro