A Star Is Born Red Carpet Arrivals - 75th Venice Film Festival Lady Gaga și Bradley Cooper, premiera 'A Star Is Born' de la Veneția. Getty Images

Bradley Cooper vorbește pentru prima dată despre zvonurile legate de o relație cu Lady Gaga: Ea este atât de carismatică și frumoasă

Bradley Cooper vorbește pentru prima oară despre zvonurile legate de o relație sentimentală cu Lady Gaga în timpul filmărilor la „A Star Is Born”. Într-o discuție cu The Hollywood Reporter, publicație care-i dedică ediția din această lună faimoasei artiste, Bradley Cooper a făcut dezvăluiri despre prestația lor de la Oscaruri, din 2019, căreia i-au fost dedicate multe rânduri.

Gaga și actorul de 46 de ani au dezvoltat o relație extrem de apropiată în timpul filmărilor și multă vreme s-a speulat că cei doi ar fi mai mult decât prieteni. Apoi, în timpul duetului pe piesa Shallow, când și-au zâmbit, s-au privit foarte intim și s-au îmbrățisat de mai mult ori, discuțiile despre cei doi au pornit din nou.

Despre momentul duetului, Cooper insistă că au acționat așa, pentru că a gândit recitalul respectiv ca o scenă de fim, pentru a-l ajuta să depășească tracul de scenă. „Personal, am reușit sa-mi reduc astfel nivelul de anxietate”. „Încep să se îndrăgostească în scena aceea din film. Este acel moment exploziv, li se întâmplă în fața a mii de oameni. … Ar fi fost atât de ciudat dacă la Oscaruri am fi fost amândoi pe scaune cu fața către public.”

Emoționat, Cooper a continuat discuția lăudând-o pe Gaga: „A Star Is Born este atât de specific și a existat întotdeauna un meta-element în proiect. Ea este extrem de carismatică și frumoasă. Când am întâlnit-o, m-am gândit: 'Dacă pot pur și simplu să folosesc asta în film... atunci nu mai eu pot să mai încurc lucrurile'. Apoi, când am început să lucrăm împreună, am realizat: 'Oh, cerul este limita în ceea ce o privește, în ceea ce este capabilă să facă... nivelul ei de angajament a fost uriaș'.”

În film, Bradley Cooper joacă rolul unui muzician, pe nume Jack, care o ajută pe tânăra cântăreță Ally (Gaga) să cunoască faima pe măsură ce propria sa carieră ajunge pe o pantă descendentă din cauza vârstei și a luptei cu alcoolismul.

LADY GAGA, MĂRTURISIRI DUPĂ MOMENTUL ROMANTIC DE LA OSCAR® 2019 CU BRADLEY COOPER

La scurt timp după gala Oscarurilor, atât Bradley Cooper cât și Lady Gaga s-au despărțit de partenerii lor de la acea vreme, Irina Shayk și Christian Carino. 

Astăzi, Lady Gaga este din nou în centrul atenției, cu doar câteva luni înainte de sezonul Oscarurilor, de data aceasta cu rolul din „House Of Gucci”.

VEZI ȘI:

BRAD PITT A DEZVĂLUIT CINE ESTE CELEBRUL ACTOR CARE L-A AJUTAT SĂ RENUNȚE LA ALCOOL: BRADLEY, TE IUBESC ȘI ÎȚI MULȚUMESC

Programul Zilei

sâmbătă22.02
duminică23.02
luni24.02
marți25.02
miercuri26.02
joi27.02
vineri28.02
06:40 Teoria haosului
08:05 Pantera Roz
09:35 Mumiile: Aventuri moderne
11:00 Ad Astra
12:55 Total Recall. Memorie programata
14:45 Mama vitrega
16:45 Dog. Un caine de legenda
18:20 Daca as ramane
20:00 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
21:35 Vrabia rosie
03:45 Ultimul samaritean
05:25 Omul Pasare sau Virtutea nesperata a ignorantei
09:10 Catelul pompier
10:55 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
12:30 Fata din vale
14:10 Cavalerul negru: Legenda renaste
16:45 Carari intortocheate
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 Equalizer 3: Capitolul final
21:50 Shazam! Furia zeilor
23:55 Teleportati in adolescenta
01:30 Recurs la razbunare
02:55 Colega de camera
04:25 Piratii Rock-ului
06:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
09:10 Shazam! Furia zeilor
11:15 ingerul din bradul de Craciun
12:40 Nicholas Nickleby
14:50 Alpha
16:20 Ready Player One: Sa inceapa jocul
18:30 Maini de aur: Povestea lui Ben Carson
20:00 intalnire cu Joe Black
22:55 inca o sansa
00:35 Cartea mortilor: Posesie demonica
02:05 Conspiratia
03:35 22 Jump Street - O alta adresa de pomina
05:20 Sinuciderea fecioarelor
06:55 Omu' de la Zoo
08:30 intalnire cu Joe Black
11:25 Antitrust
13:10 Din nou indragostita
16:35 Nanny McPhee: Marea infruntare
18:20 Agentul Cody Banks
20:00 Kompromat
22:05 Nu-ti port pica!
23:45 Nu da inapoi 3
01:25 Ultimul sarut
03:05 Cu orice pret
04:45 Foc viu
06:10 Agentul Cody Banks
07:50 Din nou indragostita
09:30 Kompromat
11:35 Rory O'Shea a fost aici
13:20 si Soarele e o stea
14:55 Sunt spion
16:30 Rampage: Scapati de sub control
18:10 Adevarata poveste a familiei Robertson
20:00 Regele Arthur
00:00 inainte de Craciun
01:35 De Ziua Mamei
03:15 Chloe
04:45 Julia
07:05 Bohemian Rhapsody
09:15 Regele Arthur
11:15 Adevarata poveste a familiei Robertson
13:05 Mandrie si Prejudecata
15:05 G.I. Joe: Snake Eyes
17:00 Goosebumps: iti facem parul maciuca
18:35 Johnny English loveste din nou
20:00 Doua inimi
21:35 Camera mortala
23:10 Phoenix
00:55 Ucenic pentru crima
02:40 in cautarea dragostei
04:20 Razboiul lui Tom Hart
06:20 Visul unei nopti de vara
08:15 Goosebumps: iti facem parul maciuca
09:50 Doua inimi
11:25 Johnny English loveste din nou
12:50 Pantera roz 2
14:20 Un plan sclipitor
16:05 intoarce-te la mine
17:55 Animale fantastice si unde le poti gasi
22:05 Un politist si jumatate
23:40 Ruptura
01:30 Brokerii apocalipsei
03:35 Fratia lupilor

Ultimele știri

drew (12)
Drew Barrymore, la 50 de ani. O viaţă cu multe provocări încă din copilărie, copleşită de consumul de alcool şi droguri

Drew Barrymore a devenit una dintre cele mai apreciate actriţe ale generaţiei sale, deşi viaţa i-a adus multe provocări încă din copilărie. 

De ce s-a distanța Violet de Jennifer Lopez
Motivul pentru care fiica lui Ben Affleck și Jennifer Garner s-a distanțat de JLo: „A început să pună întrebări!”

Fiica lui Jennifer Garner și a lui Ben Affleck, Violet, a ales să facă un pas în spate în ceea ce privește relația cu Jennifer Lopez, cea...

Nicolas Cage, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în cazul fiului lor violent/ Profimedia
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în cazul fiului lor violent

Nicolas Cage și fiul său, Weston Cage, se află în mijlocul unui proces exploziv intentat de Christina Fulton, fosta iubită a actorului...

Partenerii noștri

Instagram vs. realitate. Vera Wang, la 75 de ani, pe covorul roșu, la gala BAFTA, într-o rochie cu umerii goi și abdomenul la vedere
Instagram vs. realitate. Vera Wang, la 75 de ani, pe covorul roșu, la gala BAFTA, într-o rochie cu umerii goi și...

Instagram vs. realitate. Vera Wang, la 75 de ani, pe covorul roșu, la gala BAFTA, într-o rochie cu...

PeRoz.ro
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”

Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un...

Utv.ro
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință

Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii...

Digi-World.tv
Ricky Martin, imagini rare cu trei dintre copiii săi. Fanii, cuceriți de fiica lui, care are doar șase ani: „Cât de frumoasă este!”
Ricky Martin, imagini rare cu trei dintre copiii săi. Fanii, cuceriți de fiica lui, care are doar șase ani: „Cât de...

Ricky Martin, imagini rare cu trei dintre copiii săi. Fanii, cuceriți de fiica lui, care are doar...

ProFM.ro
FOTO Imaginile din ”lupta bolnavă” din România fac înconjurul lumii! Revoltă pe internet după momentele neverosimile
FOTO Imaginile din ”lupta bolnavă” din România fac înconjurul lumii! Revoltă pe internet după momentele neverosimile

Un meci de MMA organizat de RXF într-o gală de la Brașov a devenit viral.

DigiSport.ro
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă: „Vă rog!”
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă: „Vă rog!”

Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de...

Digi-AnimalWorld.tv
Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine înaintea sezonului turistic
Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine înaintea sezonului turistic

Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine înaintea sezonului...

Digi-Life.tv
Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a renunțat la ochelarii de soare nici noaptea
Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a renunțat la ochelarii de...

Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a...

DigiFM.ro
drew (12)
Drew Barrymore, la 50 de ani. O viaţă cu multe...
Filmnow.ro