Bridgerton

Brigderton, sezonul 2.  Când încep filmările pentru noul sezon și care ar putea fi data de lansare

După doua săptămâni de speculații, a fost confirmat oficial lansarea sezonului 2 al serialului Bridgerton. Producatorii au anunțat marea veste într-o maniera interesantă: printr-un articol scris în stilul misteriosului personaj Lady Whistledown, care și-a pus fanii la curent cu ultimele noutăți legate de continuarea serialului.
 
De asemenea, producția pentru cel de-al doilea sezon va începe primăvara aceasta, însă nu a fost confirmat încă ce personaje vor reveni oficial pentru sezonul doi .
 
 
Așa ne rămâne o singură întrebare. Va apărea în sezonul 2 adoratul cuplu format din Daphne Bridgerton și Ducele de Hastings?

Van Dusen a explicat pentru The Today Show , deși al doilea sezon va avea în centru viața amoroasa a lui Anthony Bridgerton, speră Daphne și Simon vor fi readuși pe marile ecrane.

„Sper că da”, a spus el. „Ei sunt ducele și ducesa acum, dar în mintea mea vor fi mereu Bridgertons și cred că vor face întotdeauna parte din spectacol.”

Bridgerton sezonul 2

Serialul Bridgerton se bazează pe cele opt romane scrise de Julia Quinn, deci există cu siguranță mult mai mult material care poate fi explorat într-un nou sezon.

Prima serie se concentrează pe maturizarea personajului Daphne Bridgerton și relația ei cu ducele, Simon Basset. 
Dar cele mai bine vândute romane se concentrează pe viața tuturor celor opt copii ai familiei Bridgerton, deci există posibilitatea ca serialul Bridgerton  aibă un sezon doi.
 
 
Creatorul serialului Bridgerton, Chris Van Dusen a declarat pentru Cosmopolitan că i-ar plăcea să facă un alt sezon: Evident că ne concentrăm doar pe primul sezon acum. Există opt frați Bridgerton și există opt cărți Bridgerton. Deci, dacă va avea un succes, mi-ar plăcea să pot explora povești de dragoste pentru toți frații și surorile Bridgerton, desigur. "

Seria va începe din nou filmările în martie 2021. Deci, se pare că în 2022 fanii își vor vedea personajele preferate revenind pe ecrane. 
 
 
 
 

Programul Zilei

miercuri23.04
joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
06:20 Recuperatorul 2
07:55 Dunkirk
09:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
11:00 inainte sa te cunosc
12:45 Cavalerul negru
15:10 Sa dansati bine!
17:05 Pantera roz 2
18:35 Dupa cum ti-e norocul
20:00 Furios si iute in viteza a 5-a
22:05 Equalizer 2
01:10 Recurs la razbunare
02:35 Julia
04:55 Zombieland: Runda dubla
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea

Ultimele știri

CONCLAVE 2024  Focus Features film with Ralph Fiennes as Thomas Cardinal Lawrence
Filme şi seriale despre Vatican. Papa a fascinat întotdeauna regizorii și scenariștii

Figură centrală a Bisericii Catolice, Papa a fascinat întotdeauna regizorii de film şi de televiziune. "Conclave", "The New Pope", "The...

Dick Van Dyke și soția sa, Arlene
Dick Van Dyke, despre diferența de vârstă de 46 de ani dintre el și soția sa: „Toată lumea a spus că nu va funcționa”

Legenda Hollywood-ului Dick Van Dyke continuă să sfideze așteptările și stereotipurile, nu doar prin longevitatea carierei sale...

margot robbie (2)
Margot Robbie, naturală și superbă în costum de baie, la câteva luni după ce a născut. Relaxare în Australia alături de soț și prieteni

Margot Robbie profită din plin de o pauză binemeritată. Actrița în vârstă de 34 de ani a fost surprinsă zilele trecute pe o plajă însorită...

Partenerii noștri

Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe...

Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație...

PeRoz.ro
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară

Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită...

Utv.ro
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase

Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat...

ProFM.ro
CONCLAVE 2024  Focus Features film with Ralph Fiennes as Thomas Cardinal Lawrence
Filme şi seriale despre Vatican. Papa a fascinat...
Filmnow.ro
Dick Van Dyke și soția sa, Arlene
Dick Van Dyke, despre diferența de vârstă de 46 de ani...
Filmnow.ro
margot robbie (2)
Margot Robbie, naturală și superbă în costum de baie...
Filmnow.ro
The Match 10
Mark Wahlberg, de nerecunoscut pe platourile de...
Filmnow.ro
Academy Awards 2025: Poser Art
Membrii Academiei americane de film, care acordă...
Filmnow.ro
"Bridgerton" Season 3 - Part Two -  Special Screening – Arrivals
Nicola Coughlan atacă viitoarea serie „Harry Potter”...
Filmnow.ro