Brooke Shields. Foto: Profimedia Brooke Shields. Foto: Profimedia

Brooke Shields, despre cel mai mare regret al său: „Mi-am petrecut viața făcând ce și-au dorit alții”

Brooke Shields a făcut o serie de dezvăluiri despre viața sa în cadrul documentarului „Pretty Baby: Brooke Shields”, care va fi lansat pe 3 aprilie. Actrița, cunoscută pentru rolul din „Blue Lagoon” susține că cel mai mare regret al său a fost că și-a petrecut viața „datorându-le oamenilor lucruri și făcând tot ce și-au dorit” aceștia. 

Actrița și modelul în vârstă de 57 de ani a vorbit inclusiv despre hipersexualizarea cu care s-a confruntat de la o vârstă foarte fragedă. Documentarul, care are două părți, urmărește viața lui Shields din copilărie, munca sa pe platourile de filmare și controversele din „Pretty Baby” și „The Blue Lagoon”. În luna ianuarie, Shields a oferit un interviu pentru The Hollywood Reporter, unde a împărtășit câteva dintre experiențele pe care a ales să le facă publice în documentar, vorbind inclusiv despre faptul că a fost agresată sexual la vârsta de 20 de ani. 

Citește și: Actriţa Brooke Shields dezvăluie că a fost violată la începutul carierei sale la Hollywood

„Mi-am petrecut viața datorându-le oamenilor lucruri și făcând tot ce și-au dorit”, spune vedeta în vârstă de 57 de ani în trailerul documentarului, lansat miercuri. „Și în cele din urmă m-am întrebat: „Cine voi fi dacă nu-mi mai permit asta?””

Motivul pentru care Brooke Shields a dezvăluit abia acum că a fost victima unui viol

În documentarul „Pretty Baby”, actrița a dezvăluit că în 1987, la scurt timp după ce a absolvit Universitatea Princeton, se străduia să-și găsească un loc de muncă în actorie. Aceasta a apelat la apelat la o cunoștință pentru a discuta despre un posibil rol într-un film. Brooke Shields a ţinut secretă identitatea agresorului său, dar a povestit că s-a întâlnit cu bărbatul - pe care îl cunoştea - la scurt timp după ce absolvirea facultăţii şi a crezut că vor discuta despre participarea ei la un casting pentru un nou film. „Am crezut că este o întâlnire strict profesională. Nu era prima dată când mă întâlneam cu această persoană și a fost întotdeauna amabilă cu mine”, a declarat actrița.

Cu toate acestea, în timpul întâlnirii, „comportamentul lui s-a schimbat și nu au vorbit deloc despre film”. Bărbatul a dus-o înapoi la hotel, pretinzând că vrea să îi cheme un taxi din camera sa. În schimb, el a mers la baie înainte de a ieşi dezbrăcat şi de a o viola, a povestit actriţa.

Citește și: Brooke Shields, siluetă de model la 56 de ani, într-o rochie care i-a conturat corpul perfect

„Am mers în camera lui de hotel și el a dispărut pentru o vreme”, și-a amintit actrița, înainte de a dezvăluit că acesta s-a întors gol și s-a aruncat asupra ei. „A fost ca o luptă ... îmi era frică să nu fiu sufocată sau ceva de genul ăsta. Nu m-am zbătut prea mult. Nu am făcut-o. Eram complet împietrită. Am crezut că 'nu'-ul meu ar trebui să fie suficient. Şi mi-am spus doar: 'Rămâi în viaţă şi pleacă'", a povestit ea.

În cadrul interviului oferit pentru The Hollywood Reporter, Brooke a declarat că a ales să facă publică această întâmplare abia acum, pentru că nu era pregătită încă să spună totul. „Nu știam dacă sau când voi vorbit despre asta. Am făcut mulți ani de terapie ca să pot vorbit despre asta. Cu siguranță am muncit mult ca să pot să procesez totul”, a declarat actrița, înainte de a adăuga: „În prezent, se poate vorbi mult mai deschis despre așa ceva. M-am gândit că ar fi momentul potrivit, mai ales că sunt mamă de fete”. 

Programul Zilei

sâmbătă19.04
duminică20.04
luni21.04
marți22.04
miercuri23.04
joi24.04
vineri25.04
09:55 Unicul si inegalabilul Ivan
11:30 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
13:05 Un tata de cosmar
14:30 Rampage: Scapati de sub control
16:10 Collateral Beauty: A doua sansa
17:45 Femeia fantastica
20:00 Nastrusnicul motan Maurice
21:35 Kingsman: Serviciul secret
23:40 Frumusica
01:30 Mesaje secrete
03:40 Sinuciderea fecioarelor
05:15 Brokerii apocalipsei
07:40 Kingsman: Serviciul secret
09:45 Nastrusnicul motan Maurice
11:20 Un tata de cosmar
12:45 Unsung Hero - Note de speranta
14:35 Animale fantastice si unde le poti gasi
16:40 Aproape letala
18:15 Victoria si Abdul
20:00 Dungeons & Dragons: Fratia hotilor
22:10 300: Ascensiunea unui imperiu
23:55 Inocentul
00:10 Vrabia rosie
02:25 Pasari nocturne
03:55 Ucigasi de schimb
05:20 Colega de camera
07:20 Victoria si Abdul
09:05 Miraculos: Buburuza si Motan Noir - Filmul
10:40 Dungeons & Dragons: Fratia hotilor
12:50 Din nou indragostita
14:30 Dog. Un caine de legenda
16:05 Shazam! Furia zeilor
20:00 Gran Turismo
22:05 Maria
01:10 Citeste si arde
02:45 Vikingul
04:55 Kalinka
06:45 Benny si Joon
10:00 Maria
12:05 Alpha
13:35 Transformers: Exterminarea
16:10 Totul e iluminat
17:50 Ready Player One: Sa inceapa jocul
20:00 Dunkirk
21:40 Pe picior mare
23:30 Nu ma parasi
00:00 Magic Mike: Ultimul dans
01:50 Localnicii
03:20 A fost odata la... Hollywood
05:55 Teleportati in adolescenta
06:20 Recuperatorul 2
07:55 Dunkirk
09:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
11:00 inainte sa te cunosc
12:45 Cavalerul negru
15:10 Sa dansati bine!
17:05 Pantera roz 2
18:35 Dupa cum ti-e norocul
20:00 Furios si iute in viteza a 5-a
22:05 Equalizer 2
01:10 Recurs la razbunare
02:35 Julia
04:55 Zombieland: Runda dubla
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?

Ultimele știri

Tom Cruise/ Profimedia
„Misiune imposibilă 8”: Cascadorie nebunească a lui Tom Cruise la 2.400 metri altitudine, cu vânt de 225 km/h 

Tom Cruise va încerca din nou imposibilul în ultima parte a filmului "Mission Impossible, The Final Reckoning", anunţat ca fiind ultimul...

suri (17)
Suri Cruise împlinește 19 ani. Este leită părinții ei. Cele mai noi imagini cu fiica actorilor Tom Cruise și Katie Holmes

Suri Cruise împlinește 19 ani pe 18 aprilie 2025. Fiica celebrilor actori Katie Holmes și Tom Cruise este leită părinții ei.

RnB / COLLEXTION CHRISTOPHEL
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet

Numele actorului britanic Robert Powell a devenit celebru în toată lumea după ce l-a interpretat pe Iisus din Nazaret în miniseria din 1977...

Partenerii noștri

Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”
Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care...

Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt...

PeRoz.ro
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară

Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită...

Utv.ro
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să...

Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane...

Digi-World.tv
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”

Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu...

ProFM.ro
Marius Șumudică, dărâmat! A fost filmat în timp ce plânge în hohote pe stradă
Marius Șumudică, dărâmat! A fost filmat în timp ce plânge în hohote pe stradă

Imaginile sunt de-a dreptul emoționante.

DigiSport.ro
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale

Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile...

Digi-AnimalWorld.tv
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată

Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva...

Digi-Life.tv
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă: „Folosesc o dată la câteva luni”
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă: „Folosesc o...

Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru...

DigiFM.ro
suri (17)
Suri Cruise împlinește 19 ani. Este leită părinții ei...
Filmnow.ro