Ce plănuia să facă Arnold Schwarzenegger cu ceasul din cauza căruia a fost reținut pe aeroportul din Munchen
După ce Arnold Schwarzenegger a fost reţinut pentru scurt timp de vameşii germani pe aeroportul din Munchen, întrucât nu declarase un ceas de lux valoros, actorul născut în Austria a reuşit în cele din urmă să îşi continue călătoria. De asemenea, el a putut să ia ceasul cu el, informează DPA.
O procedură pentru fraudă fiscală a fost iniţiată împotriva lui Arnold Schwarzenegger, fost campion mondial la culturism şi actor în pelicule de acţiune, dar şi guvernator al statului California pentru două mandate.
Potrivit autorităţilor vamale, Schwarzenegger nu a declarat un ceas de lux valoros la sosirea în München, deşi ar fi plănuit să-l lase în Uniunea Europeană, notează Agerpres.
Schwarzenegger călătorea spre Austria pentru a participa la o licitaţie caritabilă în cadrul căreia intenţiona să vândă ceasul în beneficiul iniţiativelor climatice, a anunţat Schwarzenegger Climate Initiative, organizație pe care actorul a fondat-o. De asemenea, vedeta intenţiona să asiste la cursa de schi Hahnenkamm, care are loc în Kitzbühel din Alpii austrieci.
''Dacă bunurile rămân în UE trebuie plătite taxe vamale pentru ele. Este valabil pentru toată lumea'', a declarat purtătorul de cuvânt al vămii, adăugând că acest caz va ajunge la oficiul pentru amenzi din Augsburg.
Arnold a acceptat la München să plătească taxe vamale pentru ceasul personal, a declarat pentru DPA Schwarzenegger Climate Initiative.