Cel mai controversat regizor european se intoarce la Cannes dupa o interdictie de 7 ani. Ce film nou aduce Lars von Trier la festival
Dupa o interdictie oficiala din 2011, Lars von Trier a fost primit iar la festivalul prestigios, de aceasta data cu unul dintre cele mai violente filme din cariera lui.
Lars von Trier a fost intotdeauna un personaj controversat. De la genul de subiecte pe care le-a abordat in filme, la manifestul Dogma 95 pe care l-a abandonat in ultimii ani, von Trier a stiut intotdeauna cum sa socheze publicul si sa fascineze criticii.
In 2011, insa, regizorul a reusit sa scandalizeze intreaga lume a filmului cu anumite comentarii care dadeau de inteles ca ar fi un simpatizant nazist. Ca urmare, Festivalul de la Cannes i-a interzis sa mai participe la cel mai important eveniment cinematografic din Europa.
Se pare ca interdictia a fost ridicata, pentru ca von Trier revine la Cannes cu ultimul lui film, The House That Jack Built, in editia din 2018. Pelicula a fost inscrisa in afara competitiei oficiale si, conform zvonurilor, va fi una dintre cele mai polarizante din cariera regizorului, scrie The Playlist.
In rolurile principale vor juca Uma Thurman si Matt Dillon, care apar in trailer-ul lansat astazi. Desi teaser-ul are o lungime de doar 23 de secunde, ne ofera o idee clara despre ce gen de film este The House That Jack Built. Dillon este infricosator si fascinant in cele cateva momente in care apare pe ecran, cu sange pe fata si o privire turbata atunci cand se uita direct in camera.
Vezi teaser trailer-ul mai jos, lansat special inainte de Festivalul International de Film de la Cannes, care va incepe pe data de 8 mai.