Cel mai tare film al momentului avea alt final! Cum ar fi trebuit sa se termine "Captain Marvel"
"Captain Marvel" a sfidat toate asteptarile in ceea ce priveste incasarile la box-office! Filmul marca Marvel a introdus-o in echipa Avengers pe Carol Danvers si i-a ajutat pe fani sa inteleaga mai bine ce se va intampla in "Endgame", cel mai anticipat film cu super-eroi al anului.
Intr-un interviu recent, Debbie Berman, editor al filmului "Captain Marvel", a dezvaluit insa ca regizorii Anna Boden si Ryan Fleck planificasera un alt final pentru lung-metrajul cu Brie Larson in rol principal
Atentie! Urmeaza spoilere din film mai jos. Daca nu l-ati vazut inca, nu cititi in continuare.
"Le-am sugerat sa apeleze la niste trucuri la finalul filmului. Initial, sfarsitul urma sa o surprinda pe Carol zburand in spatiu, singura. Acest cadru lasa loc de foarte multe intrebari: unde merge, ce planuri are, ce se va intampla?", a spus Berman pentru Entertainment Tonight.
"Am simtit ca am nevoia de ceva mai mult. Carol nu parea sa aiba un scop. Dadea senzatia ca pur si simplu a ales sa dispara de pe Pamant timp de atatia ani. Asa ca i-am adaugat pe Talos si pe familia sa in nava spatiala. Acestia o asteptau sa zboare impreuna, semn ca super-eroina avea scopul de a le gasi un camin si a avea grija de ei. Mi s-a parut ca secventa a oferit o inchidere mai emotionanta filmului", a spus Berman.