Charlize Theron, bruneta si cu par scurt. Actrita a apelat la o schimbare de look drastica pentru noul rol
Castigatoarea premiului Oscar, Charlize Theron, a fost surprinsa de angajatii publicatiilor mondene pe strazile din Kent, Anglia, filmand pentru urmatorul mare film de actiune in care va juca, "The Old Guard".
Regizat de Gina Prince-Bythewood, lung-metrajul o va avea in prim-plan pe Andy aka Andromache din Scythia, conducatoarea unui grup de mercenari din Grecia Antica.
Pentru a intra in pielea personajului de benzi desenate, Theron a apelat la o schimbare drastica de look care a presupus un tuns si un vopsit: "Andy are peste 5000 de ani. A vazut totul. A fost aproape peste tot. Personajul nostru principal este obosit pentru ca e demult pe Pamant si nu o mai surprinde absolut nimic", a explicat in 2016 pentru EW creatorul Greg Rucka.
Alaturi de Charlize Theron, din distributia filmului vor mai face parte Chiwetel Ejiofor, Luca Marinelli, Harry Melling, Veronica Ngo, Marwan Kenzari si KiKi Layne.
Charlize Theron este un adevarat cameleon cand vine vorba de proiectele in care crede. Aceasta schimbare de look nu este prima din cariera actritei de Oscar, care a avut de-a lungul carierei par lung, dar si ras complet; a fost blonda, bruneta si roscata, dar s-a si ingrasat considerabil pentru personajele ei.