Chris Pratt luptă să salveze omenirea în războiul cu extratereștrii, în „The Tomorrow War”. TRAILER
Chris Pratt luptă să salveze omenirea în timp ce este transportat 30 de ani în viitor pentru a se alătura războiului împotriva speciilor extraterestre, în noul trailer plin de acțiune pentru „The Tomorrow War”.
În film, Pratt îl interpretează pe Don Forester, un profesor familist care călătorește în timp, zeci de ani în viitor, pentru a se alătura bătăliei împotriva unei specii extraterestre care distruge civilizația.
Lui Pratt i se alătură în distribuția filmului Yvonne Strahovski, în rolul unui om de știință; J.K. Simmons, ca tatăl înstrăinat al lui Forester; și Betty Gilpin.
Filmul avea lansarea programată pentru sfârșitul anului 2020, dar a fost amânatată pe fondul pandemiei care a închis cinematografele. Ulterior, lungmetrajul a fost vândut către Amazon, într-un acord estimat la aproape 200 de milioane de dolari, la începutul acestui an, potrivit Variety.
Șefa Amazon Studios, Jennifer Salke, a descris filmul drept „un eveniment global care va surprinde și va încânta clienții noștri din întreaga lume.” Ea a continuat: „Regizorul Chris McKay a creat cu brio această evadare unică, plină de acțiune, care va ține publicul cu sufletul la gură”.
Într-o postare pe Instagram, la începutul lunii aprilie, Pratt a vorbit despre experiența sa ca producător executiv pentru „The Tomorrow War”: „Acesta a fost primul lungmetraj pe care l-am produs vreodată. Și este fantastic! Sincer, nu-mi vine să cred cât de bun este. E plin de emoție, plin de acțiune, e amuzant, e înfricoșător! Este chiar foarte, foarte bun!
„The Tomorrow War” va fi lansat pe platforma de streaming în 2 iulie.