Christina Applegate, primele imagini după lunile petrecute în spital. Mesajul emoționant transmis fanilor
Data actualizării:
Data publicării:
Christina Applegate a publicat pe rețelele de socializare primele imagini după spitalizarea de patru luni, cauzată de complicațiile sclerozei multiple.
Actrița în vârstă de 54 de ani a distribuit un videoclip în care își prezintă noua nuanță a părului.
„Păr într-o culoare proaspătă, o nouă pată ciudată pe obraz. Haha, mulțumesc @davestanwell că mi-ai luminat ziua întunecată. Te iubesc și vă iubesc pe toți”, a scris ea în descrierea postării.
În imagini, vedeta din serialul „Dead to Me” zâmbește în timp ce își ține mâinile în buzunarele blugilor, purtând un hanorac negru lejer, ce îi alunecă de pe un umăr.
Celebrități precum Octavia Spencer, Chelsea Handler și Andy Cohen au reacționat imediat la postare, trimitându-i mesaje de susținere și numeroase emoticoane cu inimioare.
Informațiile privind spitalizarea actriței au apărut în luna martie, iar pe parcursul internării ea a păstrat legătura cu fanii prin scurte actualizări pe Instagram. Christina Applegate a fost externată în august, iar o sursă a confirmat pentru publicația TMZ că artista se află acasă și că starea sa de sănătate s-a îmbunătățit.
Christina Applegate, despre lupta cu scleroza multiplă: O călătorie ciudată
Christina Applegate continuă lupta cu scleroza multiplă, boală cu care a fost diagnosticată în urmă cu câțiva ani.
Applegate a cunoscut celebritatea în adolescenţă datorită rolului Kelly Bundy din serialul american „Married... with Children” („Familia Bundy”) şi a fost recompensată cu un premiu Emmy pentru interpretarea rolului surorii lui Rachel, Amy, în „Friends”.
„A fost o călătorie ciudată. Dar m-au sprijinit mult oameni pe care îi cunosc, care au şi ei această afecţiune. A fost un drum greu. Dar, după cum ştim cu toţii, drumul continuă. Cu excepţia cazului în care (cineva) încearcă să-l blocheze”, spunea actrița în urmă cu cinci ani.
Vedeta americană a primit aprecieri pentru rolurile sale din seriale TV precum „Jesse” (1998-2000) şi „Samantha Who?” (2007-2009).
Rolul din „Dead To Me” i-a adus o nominalizare la Globul de Aur, Emmy, premiile Sindicatului Actorilor Americani şi la Critics Choice Awards.