Archival Cinema Stills Friends. Profimedia

Cu au reacționat actorii din „Friends” după ce au aflat că Matthew Perry a murit: „Suntem devastați”

Matthew Perry, îndrăgitul actor care a jucat rolul lui Chandler Bing în ”Friends”, s-a stins din viață la 54 de ani. Actorul a murit după ce s-ar fi înecat accidental, sâmbătă, la locuinţa sa din Los Angeles, potrivit Los Angeles Times, care citează surse din poliţie. Nu există suspiciuni privind un act criminal, au declarat sursele pentru LA Times.

”Suntem devastaţi de moartea dragului nostru prieten Matthew Perry. Matthew era un actor incredibil de talentat şi o parte de neşters din familia Warner Bros. Television Group”, a transmis  Warner Bros. Television Group pentru CNN. ”Impactul talentului său pentru comedie a fost simţit în întreaga lume şi moştenirea sa va trăi în inimile multora. Este o zi dureroasă şi trimitem dragostea noastră familiei sale, celor dragi şi tuturor fanilor săi devotaţi”, a arătat sursa citată.

Colegii din „Friends” ai regretatului actor au reacționat după aflarea veștii triste, care a zguduit Hollywood-ul. Maggie Wheeler, care a jucat rolul iubitei (când şi când) lui Chandler în serial, a scris pe Instagram: ”O mare pierdere”.

Citește și: Povestea lui Matthew Perry. Primele roluri, „Friends” și lupta cu dependența de droguri și alcool. Ce mărturisea actorul în cartea sa de memorii

”Lumii îi va fi dor de tine, Matthew Perry”, a continuat ea. ”Bucuria pe care ai adus-o pentru atât de mulţi în prea scurta ta viaţă va dăinui. Mă simt atât de binecuvântată de fiecare moment creativ pe care l-am împărtăşit”, a spus ea.

Selma Blair, care a apărut şi ea în “Friends”, l-a numit pe Perry ”cel mai vechi prieten” pe Instagram. ”Toţi l-am iubit pe Matthew Perry, iar eu în mod special. În fiecare zi. L-am iubit necondiţionat. Şi el pe mine. Şi sunt distrusă. Cu inima frântă. Vise frumoase, Matty”, a scris ea.

Michael Rapaport, care a jucat rolul lui Gary în patru episoade ale serialului, a scris pe X (fosta Twitter) că Perry era ”întotdeauna atât de drăguţ, cool, de treabă şi talentat”, relatează News.ro. El a adăugat: ”Eşti o parte a culturii americane şi vei trăi veşnic”.

Citește și: Matthew Perry spune că remarcile răutăcioase despre Keanu Reeves vor fi eliminate din autobiografia sa: Am spus o prostie

Partenera lui Perry din “Odd Couple” Yvette Nicole Brown a scris pe X că familia serialului ”a suferit o mare pierdere azi. Întreaga lume a entertainment-ului a făcut-o”.

Ea a mai scris că Perry ”a fost un drăguţ care merita mai multă pace în viaţa lui. La 54 de ani e prea tânăr ca să plece”.

Programul Zilei

miercuri23.04
joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
06:20 Recuperatorul 2
07:55 Dunkirk
09:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
11:00 inainte sa te cunosc
12:45 Cavalerul negru
15:10 Sa dansati bine!
17:05 Pantera roz 2
18:35 Dupa cum ti-e norocul
20:00 Furios si iute in viteza a 5-a
22:05 Equalizer 2
01:10 Recurs la razbunare
02:35 Julia
04:55 Zombieland: Runda dubla
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea

Ultimele știri

CONCLAVE 2024  Focus Features film with Ralph Fiennes as Thomas Cardinal Lawrence
Filme şi seriale despre Vatican. Papa a fascinat întotdeauna regizorii și scenariștii

Figură centrală a Bisericii Catolice, Papa a fascinat întotdeauna regizorii de film şi de televiziune. "Conclave", "The New Pope", "The...

Dick Van Dyke și soția sa, Arlene
Dick Van Dyke, despre diferența de vârstă de 46 de ani dintre el și soția sa: „Toată lumea a spus că nu va funcționa”

Legenda Hollywood-ului Dick Van Dyke continuă să sfideze așteptările și stereotipurile, nu doar prin longevitatea carierei sale...

margot robbie (2)
Margot Robbie, naturală și superbă în costum de baie, la câteva luni după ce a născut. Relaxare în Australia alături de soț și prieteni

Margot Robbie profită din plin de o pauză binemeritată. Actrița în vârstă de 34 de ani a fost surprinsă zilele trecute pe o plajă însorită...

Partenerii noștri

CONCLAVE 2024  Focus Features film with Ralph Fiennes as Thomas Cardinal Lawrence
Filme şi seriale despre Vatican. Papa a fascinat...
Filmnow.ro
margot robbie (2)
Margot Robbie, naturală și superbă în costum de baie...
Filmnow.ro
The Match 10
Mark Wahlberg, de nerecunoscut pe platourile de...
Filmnow.ro
Academy Awards 2025: Poser Art
Membrii Academiei americane de film, care acordă...
Filmnow.ro
"Bridgerton" Season 3 - Part Two -  Special Screening – Arrivals
Nicola Coughlan atacă viitoarea serie „Harry Potter”...
Filmnow.ro
gillian (14)
Un reboot „X-Files”, în pregătire. Ryan Coogler a...
Filmnow.ro
Sinners (2025)
„Sinners” al lui Ryan Coogler şi Michael B. Jordan...
Filmnow.ro
Kristen Stewart și Dylan Meyer
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan...
Filmnow.ro
Los Angeles Premiere Of Netflix's "Murder Mystery 2" - Arrivals
Jennifer Aniston face furori pe Instagram, cu silueta...
Filmnow.ro