Renee Zellweger si Ant Anstead Cum a cucerit-o prezentatorul Ant Astead pe Renee Zellweger, deși există o diferență de zece ani între ei / Profimedia Images

Cum a cucerit-o prezentatorul Ant Astead pe Renee Zellweger, deși există o diferență de zece ani între ei: ”I-a plăcut că gândește în afara tiparelor!”

Vestea că Renee Zellweger s-a cuplat cu prezentatorul britanic Ant Anstead a surprins pe toată lumea, însă cei doi ar putea avea mai multe lucruri în comun decât și-ar fi imaginat mulți oameni.

Renee Zellweger, în vârstă de 52 de ani și prezentatorul britanic Ant Anstead, în vârstă de 42 de ani, s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru serialul ”Celebrity IOU” și s-ar fi plăcut de la prima vedere.

Ant Anstead, care a trecut de curând printr-un divorț, ar fi fost cucerit iremediabil de actrița Renee Zellweger. Potrivit unei surse citată de People, și aceasta ar fi fost impresionată de prezentatorul britanic.

”Uneori, două persoane ajung să se întâlnească, există o chimie între ele, iar timpul e potrivit.”, a povestit o sursă, potrivit Daily Mail.

”Renee e creativă, iar deoseori a căutat bărbați care gândesc în afara tiparelor. Ea e deșteaptă și întotdeauna a căutat să-și lărgească orizonturile.”, a mai spus sursa respectivă.

De asemenea, aceeași sursă a declarat că amândoi își doresc să-și trăiască relația departe de ochii curioși ai publicului.

Cei doi s-au cuplat imediat după divorțul prezentatorului

Informațiile privind idila dintre cei doi vin la scurt timp după ce Ant a divorțat de soția sa, prezentatoarea Christina Haack. Cei doi s-au căsătorit în 2018, după mai mulți ani de relație și au împreună un fiu, născut în 2019, pe nume Hudson London Anstead. Anul trecut, însă, în luna septembrie, cei doi au mărturisit că s-au despărțit, iar în luna noiembrie au semnat actele de divorț.

Citește și: „Bridget Jones’s Diary”, la 20 de ani. Renée Zellweger, adevărul despre cel mai controversat rol din carieră. De ce a fost nevoie ca Hugh Grant să-i ia public apărarea

Ant este, de asemenea, tatăl a doi copii din primul mariaj, cu Louise, care i-a fost soție între 2005 și 2007. Ei au împreună o fiică, Amelie și un fiu, Archie.

De cealaltă parte, Renee a fost logodită cu actorul Jim Carrey din 1999 până în 2000. De asemenea, ea s-a întâlnit și cu Jack White, în 2003, iar în 2005 s-a căsătorit cu cântărețul Kenny Chesney, însă mariajul lor a fost anulat după doar patru luni.

De asemenea, Renee s-a întâlnit și cu Bradley Cooper, în perioada 2009-2011, dar și cu muzicianul Doyle Bramhall II, în perioada 2012-2019.

Programul Zilei

joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
miercuri30.04
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea
07:15 Crima este a mea
08:55 Un sarut de milioane
10:40 Cavalerii Shaolin
12:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
15:10 Agentul Cody Banks
16:50 Numele jocului: Fotbal
18:25 Te voi revedea in vis
20:00 Furios si iute 6
22:00 Equalizer 3: Capitolul final
23:45 Camera mortala
01:00 Frumusica
02:55 Codul asasinului
04:30 21 Jump Street - O adresa de pomina

Ultimele știri

John Lithgow, Isabella Rosselini, Ralph Fiennes and Stanley Tucci
Vizionările filmului „Conclave” au crescut cu 283% după moartea Papei Francisc

Moartea Papei Francisc a provocat o creştere cu 283% a vizionărilor filmului "Conclavul" ("Conclave") pe platformele de streaming cu plată...

Celebrities pictured arriving at the star studded afterparty of Marvels new release "Thunderbolts"
Florence Pugh a atras toate privirile într-o rochie total transparentă, la petrecere cu Pedro Pascal, după lansarea „Thunderbolts”

Florence Pugh a captat atenția tuturor la petrecerea de la 180 Strand, după premiera „Thunderbolts”, în Londra, Marea Britanie.

Timothy Spall/ Profimedia
Timothy Spall, starul din Harry Potter, a renunțat la vin și viața i s-a schimbat complet: „A fost un punct de cotitură”

Actorul britanic Timothy Spall, cunoscut pentru rolul trădătorului Peter Pettigrew/Wormtail din seria Harry Potter, a vorbit deschis despre...

Partenerii noștri

„Oferta finală” a lui Donald Trump pentru pace. Ce îi cere Ucrainei
„Oferta finală” a lui Donald Trump pentru pace. Ce îi cere Ucrainei

„Oferta finală” a lui Donald Trump pentru pace. Ce îi cere Ucrainei

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Motivul pentru care o tânără s-a despărțit de logodnicul ei după ce a câștigat la loterie. Decizia ei a stârnit un val de reacții
Motivul pentru care o tânără s-a despărțit de logodnicul ei după ce a câștigat la loterie. Decizia ei a stârnit un val...

Motivul pentru care o tânără s-a despărțit de logodnicul ei după ce a câștigat la loterie. Decizia...

PeRoz.ro
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară

Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită...

Utv.ro
John Lithgow, Isabella Rosselini, Ralph Fiennes and Stanley Tucci
Vizionările filmului „Conclave” au crescut cu 283%...
Filmnow.ro
Celebrities pictured arriving at the star studded afterparty of Marvels new release "Thunderbolts"
Florence Pugh a atras toate privirile într-o rochie...
Filmnow.ro
Timothy Spall/ Profimedia
Timothy Spall, starul din Harry Potter, a renunțat la...
Filmnow.ro
nicole kidman și keith urban la met gala 2023
Keith Urban, „îngrijorat” și „frustrat” după decizia...
Filmnow.ro
Vanity Fair Oscar Party, Arrivals, Los Angeles, California, USA - 02 Mar 2025
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă...
Filmnow.ro
Celebrities Attend The 2025 City Harvest Gala: Carnaval, New York, USA - 22 Apr 2025
Comorile lui. Richard Gere, alături de soție și de...
Filmnow.ro