2017 Winter TCA Tour - Day 10 Reese Witherspoon, Getty Images

Cum arată Reese Witherspoon, într-o zi obișnuită, departe de covorul roșu. Actrița, fabuloasă în colanți și bustieră, la 46 de ani

Reese Witherspoon, celebra actriță în vârstă de 46 de ani, reușește să se mențină într-o formă fizică de invidiat, iar acest lucru se datorează antrenamentelor pe care le face constant.

În vârstă de 46 de ani, actrița, care este mama a trei copii, s-a filmat pe terasă, în timp ce se antrena, iar prietenii virtuali au fost impresionați de felul în care arată și în care se mișcă.

Citește și: Diane Keaton l-a confundat cu Leonardo DiCaprio pe fiul lui Reese Witherspoon: „E băiatul meu!”, a reacționat actrița din „Blonda de la Drept”

În imaginile postate pe rețelele sociale, actrița apare îmbrăcată într-o pereche de colanți și într-o bustieră, în timp ce face mișcare pe ritmurile unei melodii semnate de Lizzo.

”Acest program nou de antrenament dde la @draperjames mă ajută să mă mișc!”, a scris actrița în dreptul imaginilor inedite.

Citește și: Seamănă ca două picături de apă. Reese Witherspoon și fiica ei, spectaculoase pe covorul roșu, în rochii super scurte

Printre prietenii virtuali care au reacționat s-a numărat Victoria Beckham: ”WOW. Arăți pur și simplu incredibil!”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

”Ce frumoasă ești!”, ”Arăți minunat!”, au fost câteva dintre comentariile lăsate de internauți.

Reese Witherspoon  are o fiică care-i seamănă perfect

În urmă cu câteva luni, Reese Witherspoon spunea că „adoră să fie confundată” cu fiica ei în vârstă de 22 de ani. „Asta mă face să mă simt atât de tânără. Sunt atât de mândră de ea. Sunt sigur că nu este ușor să arăți exact ca mama ta”, a spus actrița în vârstă de 45 de ani, născută în New Orleans, în numărul din decembrie/ianuarie al revistei InStyle.

„Vorbim des cu Zoë Kravitz. Pentru că ea și mama ei [Lisa Bonet] seamănă la fel de mult, așa că ori de câte ori Ava are o problemă în legătura cu asta, îi spun: „Sun-o pe Zoë, scrie-i un mesaj lui Zoë, ea știe exact ce să-ți zică. Și ele formează un duo mamă-fiică, de parcă ar fi gemene”, a adăugat vedeta câștigătoare a unui premiu Oscar.

Citește și: “Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon sa faca pentru a primi rolul din “Blonda de la drept”

Seamănă ca două picături de apă. Reese Witherspoon și fiica ei, spectaculoase pe covorul roșu, în rochii super scurte
Seamănă ca două picături de apă. Reese Witherspoon și fiica ei, spectaculoase pe covorul roșu, în rochii super scurte / Profimedia Images

Reese (născută Laura Jeanne) a mărturisit și că Ava, care este o persoană rațională, „cu picioarele pe pământ”, „învață și se descoperă”, „făcând lucruri grozave în lume”.

Într-un alt interviu, acordat Interview, Reese Witherspoon a vorbit despre relația deosebită cu copiii ei. Actrița din „The Morning Show” a povestit cu ochii aproape în lacrimi despre legătura „plină de satisfacții” pe care o are cu Ava ( 21 de ani), Deacon (17 ani) și Tennessee (8 ani): „Nu m-am așteptat niciodată la relația specială”.

Programul Zilei

sâmbătă22.02
duminică23.02
luni24.02
marți25.02
miercuri26.02
joi27.02
vineri28.02
06:40 Teoria haosului
08:05 Pantera Roz
09:35 Mumiile: Aventuri moderne
11:00 Ad Astra
12:55 Total Recall. Memorie programata
14:45 Mama vitrega
16:45 Dog. Un caine de legenda
18:20 Daca as ramane
20:00 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
21:35 Vrabia rosie
03:45 Ultimul samaritean
05:25 Omul Pasare sau Virtutea nesperata a ignorantei
09:10 Catelul pompier
10:55 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
12:30 Fata din vale
14:10 Cavalerul negru: Legenda renaste
16:45 Carari intortocheate
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 Equalizer 3: Capitolul final
21:50 Shazam! Furia zeilor
23:55 Teleportati in adolescenta
01:30 Recurs la razbunare
02:55 Colega de camera
04:25 Piratii Rock-ului
06:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
09:10 Shazam! Furia zeilor
11:15 ingerul din bradul de Craciun
12:40 Nicholas Nickleby
14:50 Alpha
16:20 Ready Player One: Sa inceapa jocul
18:30 Maini de aur: Povestea lui Ben Carson
20:00 intalnire cu Joe Black
22:55 inca o sansa
00:35 Cartea mortilor: Posesie demonica
02:05 Conspiratia
03:35 22 Jump Street - O alta adresa de pomina
05:20 Sinuciderea fecioarelor
06:55 Omu' de la Zoo
08:30 intalnire cu Joe Black
11:25 Antitrust
13:10 Din nou indragostita
16:35 Nanny McPhee: Marea infruntare
18:20 Agentul Cody Banks
20:00 Kompromat
22:05 Nu-ti port pica!
23:45 Nu da inapoi 3
01:25 Ultimul sarut
03:05 Cu orice pret
04:45 Foc viu
06:10 Agentul Cody Banks
07:50 Din nou indragostita
09:30 Kompromat
11:35 Rory O'Shea a fost aici
13:20 si Soarele e o stea
14:55 Sunt spion
16:30 Rampage: Scapati de sub control
18:10 Adevarata poveste a familiei Robertson
20:00 Regele Arthur
00:00 inainte de Craciun
01:35 De Ziua Mamei
03:15 Chloe
04:45 Julia
07:05 Bohemian Rhapsody
09:15 Regele Arthur
11:15 Adevarata poveste a familiei Robertson
13:05 Mandrie si Prejudecata
15:05 G.I. Joe: Snake Eyes
17:00 Goosebumps: iti facem parul maciuca
18:35 Johnny English loveste din nou
20:00 Doua inimi
21:35 Camera mortala
23:10 Phoenix
00:55 Ucenic pentru crima
02:40 in cautarea dragostei
04:20 Razboiul lui Tom Hart
06:20 Visul unei nopti de vara
08:15 Goosebumps: iti facem parul maciuca
09:50 Doua inimi
11:25 Johnny English loveste din nou
12:50 Pantera roz 2
14:20 Un plan sclipitor
16:05 intoarce-te la mine
17:55 Animale fantastice si unde le poti gasi
22:05 Un politist si jumatate
23:40 Ruptura
01:30 Brokerii apocalipsei
03:35 Fratia lupilor

Ultimele știri

drew (12)
Drew Barrymore, la 50 de ani. O viaţă cu multe provocări încă din copilărie, copleşită de consumul de alcool şi droguri

Drew Barrymore a devenit una dintre cele mai apreciate actriţe ale generaţiei sale, deşi viaţa i-a adus multe provocări încă din copilărie. 

De ce s-a distanța Violet de Jennifer Lopez
Motivul pentru care fiica lui Ben Affleck și Jennifer Garner s-a distanțat de JLo: „A început să pună întrebări!”

Fiica lui Jennifer Garner și a lui Ben Affleck, Violet, a ales să facă un pas în spate în ceea ce privește relația cu Jennifer Lopez, cea...

Nicolas Cage, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în cazul fiului lor violent/ Profimedia
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în cazul fiului lor violent

Nicolas Cage și fiul său, Weston Cage, se află în mijlocul unui proces exploziv intentat de Christina Fulton, fosta iubită a actorului...

Partenerii noștri

drew (12)
Drew Barrymore, la 50 de ani. O viaţă cu multe...
Filmnow.ro
De ce s-a distanța Violet de Jennifer Lopez
Motivul pentru care fiica lui Ben Affleck și Jennifer...
Filmnow.ro
Nicolas Cage, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în cazul fiului lor violent/ Profimedia
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în...
Filmnow.ro
Rambo: First Blood (1982), Sylvester Stallone
"Rambo", între realitate și ficțiune. Adevărul din...
Filmnow.ro
"Indiana Jones And The Dial Of Destiny" Red Carpet
Nu are de gând să se pensioneze. Harrison Ford...
Filmnow.ro
Blue Moon premiere Berlinale
Ethan Hawke critică noua tendință „nebună” de a angaja...
Filmnow.ro
pamela1
Reacția Pamelei Anderson după ratarea nominalizării la...
Filmnow.ro
'The Gorge' Premiere, Los Angeles, California, USA - 12 Feb 2025
Actrița care își dorește cel mai mult să joace în...
Filmnow.ro
On Location with "Zero Day" in NYC
Robert De Niro, în primul lui serial de televiziune...
Filmnow.ro