daniel craig (9) Daniel Craig. Profimedia

Daniel Craig, noi declarații despre colaborarea cu regina Elisabeta a II-a: ”Am fost pur și simplu norocos!”

Actorul britanic Daniel Craig a mărturisit, cu prilejul premierei mondiale a peliculei ''Glass Onion: A Knives Out Mystery'', la Toronto, că se simte ''foarte norocos'' că a colaborat cu regina Elisabeta a II-a, care s-a stins din viaţă joi, informează Reuters.

''Am fost pur şi simplu foarte norocos că am făcut parte dintr-un proiect, Jocurile Olimpice, şi că am avut şansa să lucrez cu ea la un lucru care a bucurat, a plăcut şi a adus zâmbetul pe buze multor oameni'', a spus Craig pe covorul roşu la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, potrivit Agerpres.ro

Scenaristul şi regizorul Rian Johnson a mulţumit unei alte regine, ''reginei misterelor, Agatha Christie'', care, potrivit cineastului, a reprezentat sursa de inspiraţie pentru fiecare parte a francizei.

Citește și: Ce condiție a pus regina Elisabeta a II-a pentru a accepta să joace alături de Daniel Craig în filmulețul de la deschiderea JO 2012. Actorul a cunoscut-o pe suverana britanică în 2006

''Knives Out'' a avut încasări de peste 300 de milioane de dolari la nivel global, demonstrând că fanii au fost entuziasmaţi de perspectiva lui Johnson asupra unui film poliţist. Johnson a spus că speră ca sequel-ul ''să ofere aceeaşi satisfacţie''.

''Pare actual, pare prezent. Tratează subiecte cu care avem de-a face zi de zi'', a spus producătorul Ram Bergman. ''Studiourile şi regizorii, nu ştiu din ce motiv, au crezut că nimeni nu este interesat (de acest gen), dar de fapt oamenii sunt interesaţi''.

''Glass Onion'' urmează aceeaşi formulă cinematografică şi îl aduce în prim plan pe detectivul Benoit Blanc (Craig), care încearcă să rezolve un mister de data aceasta pe o insulă grecească. În Grecia, Craig întâlneşte un grup de personaje excentrice interpretate de vedete precum Kate Hudson, Kathryn Hahn, Edward Norton, Leslie Odom Jr. şi Janelle Monáe.

Citește și: Helen Mirren, câștigătoare a Oscarului după ce a interpretat-o pe regina Elisabeta a II-a: „Mândră să fiu o ‘elisabetană’. Plângem o femeie care, cu sau fără coroană, a fost întruchiparea nobleţei”

Vedetele nu au dorit să dezvăluie detalii despre subiectul filmului pentru a nu divulga spoilere, dar Kate Hudson a spus că i-a plăcut foarte mult să interpreteze personajul Birdie Jay.

''A fost ca şi cum aş fi îmbrăcat o piele nouă şi am adorat fiecare secundă'', a spus actriţa.

Regina Elisabeta a II-a, al[turi de Daniel Craig în filmulețul de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2012

Citește și: Ce condiție a pus regina Elisabeta a II-a pentru a accepta să joace alături de Daniel Craig în filmulețul de la deschiderea JO 2012. Actorul a cunoscut-o pe suverana britanică în 2006

În urmă cu 10 ani, regina Elisabeta a II-a a jucat alături de Daniel Craig în filmulețul de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2012, care s-au ținut în Londra. Suverana britanică a făcut deliciul tuturor când a surprins cu apariția alături de Agentul 007. Condiția pe care aceasta a pus-o pentru ca proiectul să prindă roade a fost ca totul să rămână strict secret. Nici măcar ceilalți membri ai familiei regale nu au știut de surpriza pregătită de Elisabeta.

Daniel a primit steaua cu numărul 2.704-a de pe Walk of Fame, care se regăsește la numărul 7007 de pe Hollywood Boulevard, aluzie la celebrul nume de cod 007 din franciza „James Bond”, lângă distincția similară dedicată lui Roger Moore, care a interpretat acest rol în șapte filme, în perioada 1973-1985.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a: de la „The Crown” şi până la „The Simpsons”. Cât de mult a fascinat Hollywoodul și cum a devenit un personaj atrăgător

Anterior ceremoniei, Daniel Craig a povestit la SiriusXM, în emisiunea lui Andy Cohen, ce crede regina Marii Britanii despre personajul James Bond. Mai exact, în timp ce discuta despre noul film al francizei cu agentul 007, actorul în vârstă de 53 de ani a dezvăluit ce părere are suverana despre portretizarea lui 007 în ultimul lui film în rolul Bond: „Da, tu ești cel care nu zâmbește”, i-a spus aceasta.

Daniel Craig a vorbit și despre despărțirea grea de rolul care l-a consacrat: „Probabil nu o să fiu prea fericit când altcineva va fi James Bond”.

Programul Zilei

miercuri09.04
07:10 Eu si Marley
09:00 Clientul
10:55 Jucaria noua
12:45 42: Povestea lui Jackie Robinson
14:45 Transfer de identitate
16:10 Fata din ceata
18:15 sefa a intrat la apa
21:40 Fara scapare
23:20 Educatie siberiana
01:30 Disparitia
03:15 Jurnalul lui Bridget Jones
04:50 Chloe

Ultimele știri

Hugh Jackman
Hugh Jackman, săritură în apă rece ca gheața, îmbrăcat doar în șort. "Ăsta da curaj!", au reacționat fanii

Hugh Jackman demonstrează, din nou, că nu se teme nici de provocări extreme, nici de temperaturi de-a dreptul glaciare. Actorul în vârstă...

Ben Affleck/ Profimedia
Ben Affleck, surprins cu o nouă verigheta după divorțul de Jennifer Lopez. Motivul pentru care actorul poartă bijuteria

Ben Affleck a fost surprins recent în Los Angeles purtând o verighetă, fapt care a stârnit curiozitate, mai ales că vine la doar două luni...

Tom Cruise, Mission Impossible - The Final Reckoning
Inepuizabilul Tom Cruise sfidează din nou limitele în „Mission: Impossible – The Final Reckoning”. TRAILER plin de adrenalină

Paramount Pictures a lansat luni, 7 aprilie, trailerul oficial pentru mult așteptatul "Mission: Impossible – The Final Reckoning", iar...

Partenerii noștri

Sora lui Kim Jong Un face un anunț despre armele nucleare ale Coreei de Nord: „Alegerea noastră fermă nu poate fi niciodată anulată”
Sora lui Kim Jong Un face un anunț despre armele nucleare ale Coreei de Nord: „Alegerea noastră fermă nu poate fi...

Sora lui Kim Jong Un face un anunț despre armele nucleare ale Coreei de Nord: „Alegerea noastră fermă nu...

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Cei trei copii ai lui Bill Gates vor moșteni doar 1 % din averea lui: „Trebuie să-și câștige singuri banii și succesul”
Cei trei copii ai lui Bill Gates vor moșteni doar 1 % din averea lui: „Trebuie să-și câștige singuri banii și succesul”

Cei trei copii ai lui Bill Gates vor moșteni doar 1 % din averea lui: „Trebuie să-și câștige...

PeRoz.ro
Colossal Biosciences readuce la viață „dire wolf”, lupul legendar din epoca de gheață
Colossal Biosciences readuce la viață „dire wolf”, lupul legendar din epoca de gheață

Colossal Biosciences readuce la viață „dire wolf”, lupul legendar din epoca de gheață

Utv.ro
Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu beneficii surprinzătoare
Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu beneficii surprinzătoare

Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu beneficii surprinzătoare

Digi-World.tv
Cu ce boală a fost diagnosticat Robbie Williams după ce a slăbit 12 kilograme: „Este catastrofal pentru sănătatea mea mentală”
Cu ce boală a fost diagnosticat Robbie Williams după ce a slăbit 12 kilograme: „Este catastrofal pentru sănătatea mea...

Cu ce boală a fost diagnosticat Robbie Williams după ce a slăbit 12 kilograme: „Este catastrofal...

ProFM.ro
Kylian Mbappe a rostit 4 cuvinte, în momentul în care a ieșit de la vestiare, după umilința cu Arsenal
Kylian Mbappe a rostit 4 cuvinte, în momentul în care a ieșit de la vestiare, după umilința cu Arsenal

Real Madrid a fost învinsă fără drept de apel de Arsenal, 0-3 la Londra, în prima manșă a...

DigiSport.ro
Un șoim agresiv a terorizat locuitorii unui oraș timp de o lună. Un bărbat a ajuns la spital
Un șoim agresiv a terorizat locuitorii unui oraș timp de o lună. Un bărbat a ajuns la spital

Un șoim agresiv a terorizat locuitorii unui oraș timp de o lună. Un bărbat a ajuns la spital

Digi-AnimalWorld.tv
FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva
FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva

FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva

Digi-Life.tv
Tudor Chirilă, revoltat de situația politică din România: „Avem un premier nebun care subminează statul”
Tudor Chirilă, revoltat de situația politică din România: „Avem un premier nebun care subminează statul”

Tudor Chirilă, revoltat de situația politică din România: „Avem un premier nebun care subminează...

DigiFM.ro