Daniel Craig și Rachel Weisz, în prima apariție împreună, în public, după mai bine de un an. Formează unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz
Rachel Weisz l-a însoțit pe soțul ei, actorul Daniel Craig, duminică seara, la premiera „Glass Onion: A Knives Out Mystery”, cel mai așteptat film al starului, de la „No Time To Die” încoace. Vedeta din „The Favourite” nu a apărut însă pe covorul roșu alături de fostul James Bond, preferând să rămână în culise.
Actrița în vârstă de 52 de ani a fost însă surprinsă la petrecerea dată după încheierea London Film Festival, când le-a zâmbit fotografilor pentru o poză alături de Daniel și producătoarea francizei James Bond, Barbara Broccoli, dar și de cântăreața Janelle Monet.
Rachel a arătat senzațional într-o rochie lungă neagră ce i-a îmbrăcat perfect silueta. De asemenea, actrița a încercat și o nouă tunsoare, optând pentru un breton mai lung.
Rachel Weisz s-a căsătorit cu actorul Daniel Craig în 2011, la șase luni de când au apărut primele zvonuri că ar forma un cuplu. În 2018, s-a născut fiica lor. Ambii mai au copii din relații anterioare.
Daniel o are pe Ella (30 de ani) cu prima sa soție Fiona Loudon, iar Rachel mai are un fiu, Henry (16 ani), cu fostul ei partener Darren Aronofsky.