Demi Moore/ Profimedia Demi Moore/ Profimedia

Demi Moore, accident vestimentar la Săptămâna Modei de la Paris. Actrița a lăsat la vedere mai mult decât și-ar fi dorit

Demi Moore a fost în centrul atenției la Săptămâna Modei de la Paris. Rochia aleasă de celebra actriță în vârstă de 60 de ani nu doar că i-a accentuat silueta, ci a lăsat la vedere mai mult decât și-a dorit aceasta. 

Înainte de a lua parte la spectacolul Saint Lauren, Demi Moore s-a oprit în fața camerelor pentru o sesiune foto. Actrița a ales să poarte o rochie lungă, dintr-o pânză neagră și ușor transparentă, care i-a lăsat la vedere atât picioarele lungi și tonifiate, cât și abdomenul plat. Demi a optat pentru o lenjerie intimă neagră în partea de jos, iar în zona bustului rochia a avut un al doilea strat de material care a acoperit totul. 

Demi Moore/ Profimedia
Demi Moore/ Profimedia

În timp ce poza pentru fotoreporteri, Demi și-a ridicat brațele pentru a-și aranja părul, mișcând astfel materialul din zona bustului, care i-a descoperit sânii. 

Citește și: Demi Moore, ca la 30 de ani: "Orice și-ar fi făcut, arată fabulos". Ținuta care i-a surprins pe fani și i-a făcut să-i dea un sfat pentru aparițiile viitoare

Actrița nu a părut să realizeze accidentul vestimentar și a continuat să zâmbească pentru camerele de fotografiat, etalându-și cu mândrie formele voluptoase. 

Demi Moore/ Profimedia
Demi Moore/ Profimedia

Demi și-a completat look-ul cu o pereche de pantofi stiletto negri și un clutch în aceeași nuanță. De asemenea, actrița de la Hollywood a optat și pentru o pereche de ochelari de soare cu lentile negre, care i-au dat un aer misterios. 

VEZI în galeria foto de mai jos ipostaza delicată în care a fost pusă Demi Moore din cauza ținutei cu transparențe.

Demi Moore a devenit bunică anul acesta

Fiica cea mare a vedetei din „Indecent Proposal”, Rumer Willis, a născut o fetiță, Louetta, pe 18 aprilie. Recent, Tallulah Willis, fata mijlocie a lui Demi cu Bruce Willis, a făcut câteva dezvăluiri neașteptate despre ce a însemnat pentru ea să crească alături de părinți faimoși. În cadrul primului episod al emisiunii „Stars On Mars” de la Fox, ea a declarat:

„Am crescut în Idaho. Am știut că părinții mei au acele slujbe, știam cu ce se ocupă și că trebuie să facem lucruri mărețe, dar nu înțelegeam complet”, a mărturisit Tallulah, potrivit Daily Mail.

De asemenea, actrița a vorbit și despre cum a reacționat când mama ei, Demi Moore, a început să aibă o relație cu Ashton Kutcher.

„Cred că era 2003, iar mama tocmai începuse să se întâlnească cu Ashton Kutcher. Treceam prin multe în acea perioadă, încercam să mă găsesc, iar această situație a fost picătura care a umplut paharul. A fost foarte greu pentru mine”, a spus ea, potrivit sursei citate.

Citește și: Instagram vs realitate. Demi Moore, fotografiată de paparazzi, pe iaht în Grecia

În cadrul unui alt interviu, pentru Vogue, Tallulah Willis, în vârstă de 29 de ani, a vorbit despre provocările pe care le-a avut de înfruntat de când tatăl ei, Bruce Willis, a fost diagnosticat cu demență, recunoscând că „a știut că ceva este în neregulă”. 

Anul trecut, familia lui Bruce Willis a anunțat că actorul se va retrage din viața publică după ce a fost diagnosticat cu afazie. Ulterior, în februarie, a anunțat că boala a evoluat rapid, acesta suferind de demență.

Programul Zilei

miercuri23.04
joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
06:20 Recuperatorul 2
07:55 Dunkirk
09:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
11:00 inainte sa te cunosc
12:45 Cavalerul negru
15:10 Sa dansati bine!
17:05 Pantera roz 2
18:35 Dupa cum ti-e norocul
20:00 Furios si iute in viteza a 5-a
22:05 Equalizer 2
01:10 Recurs la razbunare
02:35 Julia
04:55 Zombieland: Runda dubla
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea

Ultimele știri

CONCLAVE 2024  Focus Features film with Ralph Fiennes as Thomas Cardinal Lawrence
Filme şi seriale despre Vatican. Papa a fascinat întotdeauna regizorii și scenariștii

Figură centrală a Bisericii Catolice, Papa a fascinat întotdeauna regizorii de film şi de televiziune. "Conclave", "The New Pope", "The...

Dick Van Dyke și soția sa, Arlene
Dick Van Dyke, despre diferența de vârstă de 46 de ani dintre el și soția sa: „Toată lumea a spus că nu va funcționa”

Legenda Hollywood-ului Dick Van Dyke continuă să sfideze așteptările și stereotipurile, nu doar prin longevitatea carierei sale...

margot robbie (2)
Margot Robbie, naturală și superbă în costum de baie, la câteva luni după ce a născut. Relaxare în Australia alături de soț și prieteni

Margot Robbie profită din plin de o pauză binemeritată. Actrița în vârstă de 34 de ani a fost surprinsă zilele trecute pe o plajă însorită...

Partenerii noștri

Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe...

Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație...

PeRoz.ro
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară

Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită...

Utv.ro
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele...

Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane...

Digi-World.tv
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase

Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat...

ProFM.ro
Au publicat imaginile: ”fiul secret al lui Vladimir Putin”, văzut pentru prima dată! Cum l-au numit rușii
Au publicat imaginile: ”fiul secret al lui Vladimir Putin”, văzut pentru prima dată! Cum l-au numit rușii

Un site rusesc anti-Kremlin a publicat o fotografie cu un copil care se presupune că ar fi ”fiul...

DigiSport.ro
Motivul pentru care o femeie refuză să plimbe câinele iubitului ei înainte de muncă. Dezvăluirea a stârnit un val de reacții
Motivul pentru care o femeie refuză să plimbe câinele iubitului ei înainte de muncă. Dezvăluirea a stârnit un val de...

Motivul pentru care o femeie refuză să plimbe câinele iubitului ei înainte de muncă. Dezvăluirea a...

Digi-AnimalWorld.tv
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată

Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva...

Digi-Life.tv
„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Glumele papei Francisc, care i-au făcut și pe necredincioși să râdă
„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Glumele papei Francisc, care i-au făcut și pe necredincioși să râdă

„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Glumele papei Francisc, care i-au făcut și pe...

DigiFM.ro
CONCLAVE 2024  Focus Features film with Ralph Fiennes as Thomas Cardinal Lawrence
Filme şi seriale despre Vatican. Papa a fascinat...
Filmnow.ro