Elsa Pataky și copiii ei, blocați în casă din cauza inundațiilor violente din Australia. Soția lui Chris Hemsworth n-a avut acces nici măcar la telefon
Elsa Pataky, soția lui Chris Hemsworth, a trecut prin momente delicate din cauza inundațiilor devastatoare care au avut loc în nordul orășelului New South Wales, din Australia.
Potrivit publicației The Daily Telegraph's Confidential, actrița spaniolă, în vârstă de 45 de ani, dar și copiii cuplului au fost izolați în casa lor de 30 de milioane de dolari din Byron Bay, după ce intrarea locuinței a fost ”complet inundată”.
”Ea a fost acolo singură cu cei trei copii ai săi mici, deoarece Chris filmează în prezent în străinătate (Extraction 2)”, a declarat o sursă publicației.
De asemenea, conform sursei citate, ”Elsa a fost blocată în casă timp de câteva zile, fără acces la telefon”, iar acum își dedică timpul ajutând prietenii și vecinii care au fost, de asemenea, afectați de inundațiile devastatoare.
Inundațiile violente au provocat 13 decese
Bilanţul deceselor în urma inundaţiilor devastatoare care au lovit coasta de est a Australiei a crescut, ajungând la cel puţin 13, informează miercuri dpa şi AFP.
Ploi torenţiale s-au abătut de peste o săptămână asupra coastei de est a Australiei şi se îndreptau miercuri către Sydney unde autorităţile au emis alerte către populaţie, notează AFP. Viiturile au luat maşini şi au forţat zeci de mii de locuitori să-şi evacueze casele, ale căror balcoane şi acoperişuri se aflau complet sub ape, conform Agerpres.ro.