Emilia Clarke confirmă noul proiect „Game of Thrones” al lui Kit Harington. Actrița, întrebată dacă va relua rolul Daenerys Targaryen
Emilia Clarke a confirmat noul proiect „Game of Thrones” al fostului ei coleg Kit Harington. Simpatica actriță a declarat că Harington are într-adevăr o producție Jon Snow în lucru.
Recent, THR a scris că un serial derivat din „Game of Thrones”, cu Kit în rol principal, ar fi într-un prim stadiu de dezvoltare.
Acum, Emilia a oferit câteva detalii noi: „Kit mi-a spus despre asta. Știu că există. Se întâmplă”, a declarat Emilia pentru BBC. „A fost creat de Kit, din câte am înțeles, așa că este implicat din start. Deci, ceea ce veți urmări, sperăm, dacă se va concretiza, va fi certificat de Kit Harington.”
Întrebată dacă va relua rolul care a făcut-o celebră, Daenerys Targaryen, ea a răspuns: „Nu, cred că am terminat”.
Potrivit The Hollywood Reporter, în noul serial „Game of Thrones” acțiunea va avea loc după evenimentele din seria originală și va fi centrată pe Jon Snow. Este vorba așadar despre o continuare a dramei fantastice de succes, un serial spin-off, live-action.
Harington a fost nominalizat de două ori la premiul Emmy pentru portretizarea lui Snow.
În „Game of Thrones”, Kit a devenit faimos și pentru că a suportat unele dintre cele mai istovitoare perioade, inclusiv cele 11 săptămâni de filmări nocturne de iarnă din ultimul sezon, din Irlanda de Nord.