Felicity Huffman, o prezență tot mai rară în public, după ce în 2019 a dat mită pentru ca fiica ei să ia note mari la admiterea la facultate. Actrița de 59 de ani, pozată alături de soțul ei
Felicity Huffman și soțul ei, actorul William H. Macy, au fost surprinși de paparazzi în Santa Monica, la cină cu un cuplu de prieteni. Actrița din "Neveste disperate" nu a mai fost văzută foarte des în public de la scandalul privind admiterea la facultate a fiicei sale, scandal ce s-a lăsat și cu o condamnare pentru vedeta de 59 de ani.
Îmbrăcată într-un pulover cu guler înalt, pantaloni negri și un palton maro, Felicity a părut voioasă până a văzut că este pozată, moment în care a preferat să dispară cât mai repede din raza fotografilor.
Felicity Huffman, 11 zile petrecute într-o închisoare federală
După ce a petrecut 11 zile într-o închisoare federală, în 2019, Felicity Huffman a preferat să trăiască discret. Aceasta și William H. Macy au împreună două fete: Sophia, de 21 de ani, și Georgia, de 19.
Acum trei ani, actrița a recunoscut că a plătit 15.000 de dolari pentru ca răspunsurile greșite de la testele de admitere la facultate ale fiicei ei, Sophia, să fie corectate. Astfel, aceasta a încercat să ocupe un loc la o universitate de prestigiu. Banii au fost depuși într-un cont al ONG-ului celui care se ocupa de corectarea examenelor.
Citește și: Eva Longoria, siluetă perfectă la 45 de ani. Cum arată actrița din ”Neveste disperate” în costum de baie
"Am încălcat regula, Recunosc și pledez vinovată. Nu există scuze sau justificări pentru acțiunile mele. Am fost proastă și am greșit. Pot să promit că în lunile și anii ce vor urma voi încerca să duc o viață cinstită, să fiu un model pentru fiicele și familia mea și să contribui cu timpul și energia mea oriunde va fi nevoie de mine", a transmis Felicity Huffman imediat după aflarea sentinței care a trimis-o 11 zile în spatele gratiilor. Mai mult, la acea vreme a fost amendată cu 30.000 de dolari și a trebuit să facă și 250 de ore în folosul comunității.
De la acel moment, ambele ei fiice au reușit să intre prin forțe proprii la facultate.
Foto: Profimedia