John Travolta, mândru de fiica lui, Ella John Travolta, mândru de fiica lui, Ella / Getty Images

Fiica lui John Travolta, pentru prima dată pe podiumul de modă. Actorul nu s-a putut abține: ”Sunt atât de mândru de tine!”

John Travolta, actorul în vârstă de 68 de ani, s-a arătat foarte mândru de fiica lui, Ella Bleu Travolta, care a defilat pentru prima oară pe catwalk, în cadrul Săptămânii Modei de la New York.

În vârstă de 22 de ani, fiica lui John Travolta și a regretatei sale soții, a lui Kelly Preston, a defilat pe podium în cadrul prezentării de modă a lui Karl Lagerfeld.

Citește și: John Travolta, legătură indestructibilă cu cei doi copii. Cum s-au pozat în apropierea comemorării morții mamei lor

”Sunt atât de mândru de debutul Ellei la Săptămâna Modei din New York.”, a scris actorul în dreptul unei fotografii în care apare tânăra de 22 de ani, care poartă un costum deux-piece, pe sub care a asortat un top din dantelă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nu este pentru prima dată când John Travolta se declară mândru de fiica lui. În urmă cu câteva luni, acesta a făcut public un videoclip în care apărea un montaj cu Ella, care cânta o piesă nouă, pecare tocmai o lansase.

”Sunt foarte încântat pentru Ella! Cântecul ei, Dizzy, a fost lansat azi”, a scris actorul în dreptul postării de pe Instagram.

Citește și: John Travolta, pus în încurcătură de sinceritatea fiului său: “Dacă mama a murit, îmi e teamă că o să mori și tu”. Cum a răspuns actorul de 67 de ani

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Starul își face la rândul său apariția în video, cântând alături de fiica lui.

”A trecut mult timp, dar sunt în continuare în adâncul inimii acea fată ciudată de 14 ani și iubesc acest lucru. Spre să vă placă, linkul este în bio și în story”, a scris Ella pe pagina sa de Instagram, unde a distribuit la rândul său fragmente din noul său cântec.

Ella este fiica actorului din „Pulp Fiction” și a soției sale, actrița Kelly Preston, care a încetat din viață în 2020, răpusă de cancerul la sân. Ea a murit la vârsta de 57 de ani, după ce s-a luptat cu boala timp de doi ani.

John  Travolta și Kelly Preston au fost căstoriți aproape 30 de ani

Citește și: John Travolta, pus în încurcătură de sinceritatea fiului său: “Dacă mama a murit, îmi e teamă că o să mori și tu”. Cum a răspuns actorul de 67 de ani

John Travolta și Kelly Preston
John Travolta și Kelly Preston / Foto: Profimedia

Soția lui John Travolta, Kelly Preston, a murit la vârsta de 57 de ani, în 12 iulie 2020. „Cu mare tristețe și cu inima îndurerată vă informez că frumoasa mea soție, Kelly, a pierdut lupta pe care o ducea de doi ani cu cancerul la sân. Îmi voi lua ceva timp pentru a fi alături de copiii mei, care tocmai și-au pierdut mama, așa că vă rog să mă iertați dacă nu veți mai auzi de noi o perioadă. Vă rog să știți că voi simți dragostea voastră în săptămânile și lunile ce vor urma, pe măsură ce ne vom vindeca”, a transmis John Travolta acum aproape doi ani. Cei doi erau căsătorii din 1991.

Programul Zilei

joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
miercuri30.04
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea
07:15 Crima este a mea
08:55 Un sarut de milioane
10:40 Cavalerii Shaolin
12:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
15:10 Agentul Cody Banks
16:50 Numele jocului: Fotbal
18:25 Te voi revedea in vis
20:00 Furios si iute 6
22:00 Equalizer 3: Capitolul final
23:45 Camera mortala
01:00 Frumusica
02:55 Codul asasinului
04:30 21 Jump Street - O adresa de pomina

Ultimele știri

kristen
De la Jennifer Lawrence la Kristen Stewart, Festivalul de Film de la Cannes şi-a completat programul cu noi pelicule și actori

Programul celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de la Cannes a fost completat miercuri, în competiţie intrând și un thriller cu Jennifer...

John Lithgow, Isabella Rosselini, Ralph Fiennes and Stanley Tucci
Vizionările filmului „Conclave” au crescut cu 283% după moartea Papei Francisc

Moartea Papei Francisc a provocat o creştere cu 283% a vizionărilor filmului "Conclavul" ("Conclave") pe platformele de streaming cu plată...

Celebrities pictured arriving at the star studded afterparty of Marvels new release "Thunderbolts"
Florence Pugh a atras toate privirile într-o rochie total transparentă, la petrecere cu Pedro Pascal, după lansarea „Thunderbolts”

Florence Pugh a captat atenția tuturor la petrecerea de la 180 Strand, după premiera „Thunderbolts”, în Londra, Marea Britanie.

Partenerii noștri

Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată

Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva...

Digi-Life.tv
Prințul William și Kate Middleton, imagini virale cu prințul Louis, care a împlinit șapte ani. Puștiul continuă să fie la fel de poznaș
Prințul William și Kate Middleton, imagini virale cu prințul Louis, care a împlinit șapte ani. Puștiul continuă să fie...

Prințul William și Kate Middleton, imagini virale cu prințul Louis, care a împlinit șapte ani...

DigiFM.ro
kristen
De la Jennifer Lawrence la Kristen Stewart, Festivalul...
Filmnow.ro
John Lithgow, Isabella Rosselini, Ralph Fiennes and Stanley Tucci
Vizionările filmului „Conclave” au crescut cu 283%...
Filmnow.ro
Celebrities pictured arriving at the star studded afterparty of Marvels new release "Thunderbolts"
Florence Pugh a atras toate privirile într-o rochie...
Filmnow.ro
Timothy Spall/ Profimedia
Timothy Spall, starul din Harry Potter, a renunțat la...
Filmnow.ro
nicole kidman și keith urban la met gala 2023
Keith Urban, „îngrijorat” și „frustrat” după decizia...
Filmnow.ro
Vanity Fair Oscar Party, Arrivals, Los Angeles, California, USA - 02 Mar 2025
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă...
Filmnow.ro
Celebrities Attend The 2025 City Harvest Gala: Carnaval, New York, USA - 22 Apr 2025
Comorile lui. Richard Gere, alături de soție și de...
Filmnow.ro