Descarcă aplicația DIGI TV
Special Screening Of "The Batman" Matt Reeves, regizor "The Batman". Getty Images

Filmările pentru „The Batman 2” au fost suspendate. Matt Reeves se retrage temporar din cauza unor probleme personale

Filmările la „The Batman 2” a doua parte a francizei cu Robert Pattinson, care au început în luna mai, au fost suspendate. Regizorul Matt Reeves se retrage din producţia peliculei, având nevoie de o pauză din „motive personale”.

„Producţia filmului Batman 2 este suspendată temporar, pentru ca Matt Reeves să se poată concentra asupra unei chestiuni familiale. Matt se bucură de sprijinul deplin al DC Studios şi aşteptăm cu nerăbdare să reluăm proiectul în curând”, au precizat studiourile Warner Bros şi DC într-un comunicat transmis către Deadline.

Deocamdată, nu se ştie dacă regizorul, care a fost la cârma primului film lansat în martie 2022, va reveni pentru a regiza această continuare sau dacă va fi înlocuit.

Data de lansare a acestei continuări, care a fost amânată de două ori, mai întâi din octombrie 2025 în 2026, apoi din octombrie 2026 în 2027, înainte de a fi în cele din urmă reprogramată pentru 18 februarie 2028, ar trebui să aibă o nouă întârziere din cauza acestei întreruperi a filmărilor.

În ceea ce priveşte distribuţia, pe lângă Robert Pattinson, Andy Serkis (Alfred Pennyworth), Barry Keoghan (Jokerul), Colin Farrell (Pinguinul) şi Jeffrey Wright (Jim Gordon) vor reveni, de asemenea, în acest al doilea film.

Vor apărea însă şi câteva figuri noi, începând cu Sebastian Stan, care îl va interpreta pe Harvey Dent, viitorul Double-Face, şi Scarlett Johansson, care o va interpreta pe logodnica acestuia, Gilda Dent. Charles Dance, Brian Tyree Henry şi Sebastian Koch au fost, de asemenea, anunţaţi în distribuţie. Deocamdată nu au apărut informaţii despre Catwoman, interpretată de Zoë Kravitz în primul film.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
marți06.10
06:20 Fantoma mea iubita
08:20 O familie
09:40 Indiana Jones si cautatorii arcei pierdute
11:30 Oamenii focului
13:20 Yes ManUn cuvant poate schimba totul
15:00 La limita extrema
16:40 Stralucirea eterna a mintii neprihanite
18:25 Vanatorul de monstri
20:00 Un nou inceput
21:55 Furtuna infinita
23:30 O zi perfecta
01:15 Greu de ucis 4
03:20 Cosmar pe Elm Street
04:50 Mascarada
Ultimele știri
Actorii din "Anatomia lui Grey"
A păstrat 16 luni secretul că a rămas văduv. Soția unui star din "Anatomia lui Grey" s-a prăbușit brusc și a murit nouă zile mai târziu

Isaiah Washington a dezvăluit că soția sa, Jenisa Garland, a murit în 2025, după ce a suferit un accident vascular cerebral hemoragic...

sly (1)
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre noi trebuia să plece

Sylvester Stallone și Richard Gere nu au avut o colaborare reușită în anii 70. Actorul din „Rocky” a povestit despre o altercație cu starul...

Brooke Shields (1)
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în cascadele din Croația

Brooke Shields a încheiat vara cu o vacanță pe care a numit-o chiar ea „punctul culminant” al sezonului. Actrița și modelul în vârstă de 61...

Partenerii noștri
Jobul plătit de stat pe care îl poți face în propria locuință. Ce salariu poți primi și care sunt condițiile de angajare
Jobul plătit de stat pe care îl poți face în propria locuință. Ce salariu poți primi și care sunt condițiile de angajare

Jobul plătit de stat pe care îl poți face în propria locuință. Ce salariu poți primi și care sunt condițiile...

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
5 zodii pentru care viața devine tot mai frumoasă odată cu trecerea anilor. Ce e mai bun abia urmează
5 zodii pentru care viața devine tot mai frumoasă odată cu trecerea anilor. Ce e mai bun abia urmează

5 zodii pentru care viața devine tot mai frumoasă odată cu trecerea anilor. Ce e mai bun abia...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra...

Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui...

Digi-World.tv
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să demonstrez ceva”
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să demonstrez ceva”

Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată...

ProFM.ro
A venit confirmarea oficială: lovitură de proporții pentru România în drumul către EURO!
A venit confirmarea oficială: lovitură de proporții pentru România în drumul către EURO!

România a încheiat fără punct câștigat seria de patru meciuri din prima acțiune din Liga...

DigiSport.ro
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”

Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”

Digi-AnimalWorld.tv
Trucul ieftin care te scapă de mucegaiul negru. Nu trebuie să freci deloc
Trucul ieftin care te scapă de mucegaiul negru. Nu trebuie să freci deloc

Trucul ieftin care te scapă de mucegaiul negru. Nu trebuie să freci deloc

Digi-Life.tv
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist și ambasador la Paris
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist și...

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost...

DigiFM.ro