Filmul pe care Bradley Cooper il iubeste atat de mult incat l-a votat la Oscar
A trecut un an de cand a avut premiera, insa Bradley Cooper a avut doar cuvinte de lauda pentru film in podcastul "Variety's Playback". Co-scenaristul, regizorul si actorul din "A star is born" iubeste atat de mult filmul "Lady Bird", incat l-a votat la Oscar.
"Iubesc acel film. Am votat acel film. Chiar cred ca e un film perfect", a spus Cooper dupa ce gazda podcastului a mentionat titlul peliculei regizate de Greta Gerwig. "Fiecare cadru al acelui film, fiecare personaj, fiecare cuvant. Este o constructie atat de frumoasa. Greta a dat lovitura cu el. Am citit scenariul si cred ca e incredibil".
Cooper nu este singurul care a laudat lung-metrajul. "Lady Bird" a fost unul dintre cele mai apreciate filme din 2017 si a fost numit una dintre cele mai bune productii din ultimii zece ani de catre Consiliul National de Revizuire si Institutul American de Film.
"Lady Bird" a castigat doua Globuri de Aur si a fost nominalizat pentru cinci premii Oscar: cea mai buna imagine, cel mai bun regizor, cea mai buna actrita in rol principal si cea mai buna actrita in rol secundar. Desi a parasit ceremonia fara statueta, filmul a avut un mare impact la Hollywood.
In timp ce anul trecut a avut ocazia sa voteze, anul acesta, Bradley Cooper este chiar el in cursa pentru Oscar cu filmul "A star s born".