"Frozen III" are dată de lansare. Cât mai au de așteptat fanii animației de aproape 3 miliarde de dolari
Disney a anunţat că cel de-al treilea episod al francizei sale de succes, „Regatul de gheaţă/ Frozen”, va fi lansat în cinematografe în 24 noiembrie 2027, în jurul Zilei Recunoştinţei.
Lansat în 2013, primul episod, inspirat dintr-un basm de Andersen, a urmărit călătoria Annei pentru a o găsi pe sora ei, Elsa, care se lupta cu puterile necontrolate ale gheţii care îi permiteau să creeze gheaţă şi zăpadă.
Filmul a fost un succes mondial în special datorită hitului „Let It Go”, scrie News.ro. „Frozen” a avut încasări de aproape 1,3 miliarde de dolari la nivel mondial, în timp ce partea a doua a adunat și mai mult: 1,453 miliarde de dolari.
Premiat cu Oscarul pentru cel mai bun film de animaţie în 2014, acesta a inspirat deja o continuare în 2019. În acest al doilea capitol, viaţa de zi cu zi a Elsei este dată peste cap atunci când cele patru elemente (pământ, apă, foc şi aer) ameninţă să îi distrugă oraşul.
În noiembrie 2023, şeful Disney, Bob Iger, a anunţat, de asemenea, că o a patra parte a „Frozen” era pregătită de studiouri. Potrivit publicaţiei americane Variety, compozitorii Kristen Anderson-Lopez şi Robert Lopez, care au scris hiturile pentru film, vor scrie melodiile pentru aceste două noi părți.
În afară de „Frozen 3”, Disney a dezvăluit şi data de lansare a unui nou film Pixar, „Hoppers”, programat pentru 6 martie 2026. Acesta spune povestea unei tinere care foloseşte tehnologia pentru a înţelege gândurile animalelor.