Glenn Close, Josh Brolin și Peter Dinklage, distribuiți în comedia „Brothers”. Primele detalii despre filmul regizat de Barbakow
Glenn Close va juca împreună cu Josh Brolin și Peter Dinklage în comedia „Brothers” de la Legendary Pictures. La cârma peliculei va sta regizorul Max Barbakow („Palm Springs”), potrivit The Hollywood Reporter.
Nu se cunosc deocamdată detalii despre personajul pe care-l va interpreta actrița în vârstă de 74 de ani, nominalizată de opt ori la Oscar.
Cât despre Brolin și Dinklage, aceștia vor fi frați în acest film.
Povestea lungmetrajului este comparată cu cea din comedia clasică din 1988, „Twins”, în care au jucat Arnold Schwarzenegger și Danny DeVito.
Barbakow va regiza după un scenariu de Etan Cohen (Tropic Thunder) și Macon Blair (I Don't Feel At Home In This World Anymore). Dinklage și Brolin vor fi și producători, alături de Andrew Lazar (American Sniper).
Pe Close urmează să o vedeți în „Swan Song”, unde va juca împreună cu Awkwafina, Mahershala Ali și Naomie Harris, pelicula aflându-se acum în post-production.
Brolin va apărea în rolul Gurney Halleck în „Dune”, film ce va intra în cinematografe la 1 octombrie. De asemenea, joacă și în „Flag Day” al lui Sean Penn, alături de Miles Teller și Katheryn Winnick.
Pe Dinklage îl vedeți în „I Care A Lot”. Iar apoi în rolul Cyrano de Bergerac, în filmul lui Joe Wright, „Cyrano”.