'Extrapolations' TV Series premiere, Los Angeles, California, USA - 14 Mar 2023 Heather Graham. Profimedia

Heather Graham explică de ce a ales viața fără căsătorie și copii: „Nu simt că îmi lipsește ceva”. Secretele unui look tânăr la 53 de ani

Heather Graham este una dintre cele mai admirate actrițe de la Hollywood. Vedeta în vârstă de 53 de ani a dezvăluit pentru reporterii People cum reușește să se mențină într-o formă fizică de invidiat, dar și de ce preferă o viață care să nu implice căsătoria sau copii: „Nu simt că îmi lipsește ceva”.

Heather Graham trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu John de Neufville

După ani de zile în care s-a întâlnit doar cu colegi de breaslă, actrița din „Boogie Nights” trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu snowboarderul profesionist John de Neufville.

Nominalizată la premiul Independent Spirit, Graham a mărturisit acum că este încântată de faptul că fondatorul Vertical Change, în vârstă de 46 de ani, cu care a fost fotografiată pentru prima dată pe 23 septembrie, a urmărit unele dintre filmele ei.

„Chiar și cele de care sunt atât de jenată!” a declarat Heather pentru People. „Dar el îmi spune mereu cât de grozavă sunt și că este cu adevărat impresionat. E atât de dulce.”

Citește și: Ashton Kutcher și Mila Kunis, fotografiați într-o zi obișnuită, după ce pe Twitter a reapărut interviul în care anunțau că nu le vor lăsa copiilor averea lor de 275 de milioane de dolari

heather graham (6)
Heather Graham și John de Neufville. Profimedia

S-a iubit cu actor celebri precum Leonardo DiCaprio și Heath Ledger. De ce nu-și mai dorește un partener din lumea filmului

Graham s-a iubit cu actori celebri precum Leonardo DiCaprio, Josh Lucas, Edward Burns, Matt Dillon și regretatul Heath Ledger. De asemenea, ar fi ieșit cu Kyle MacLachlan, James Woods, Russell Crowe, Benicio Del Toro și Matthew Perry.

Astăzi, nu-și mai dorește un partener din industria filmului: „Desigur, vrei pe cineva care să-ți înțeleagă nebunia, programul care este diferit de un job obișnuit, dar îmi place să mă întâlnesc cu un om care nu face parte din această lume”, a explicat blonda născută în Wisconsin.

„Mă gândesc în perspectivă. Uneori, slujba ta devine atât de importantă pentru tine și apoi realizezi că se întâmplă atât de multe alte lucruri în viață. Nu totul ține de cinematografie”.

Heather Graham„se simte liberă” după ce a decis să nu se căsătorească niciodată sau să aibă copii

Graham a explicat și că „se simte liberă” după ce a decis să nu se căsătorească niciodată sau să aibă copii: „Pot să dorm mult! Nu simt că îmi lipsește ceva”, a spus vedeta din „Extrapolations”.

„Dacă ești menit să ai copii, ai copii. Și dacă nu, atunci universul îți oferă pe cineva sau ceva de hrănit. Uneori, simt că proiectele mele sunt niște copii mici. Am început să mă implic mai mult în producție, regie”.

Heather a continuat: „Ca femeie, am simțit multă vreme că din punct de vedere cultural nu mi-a fost permis să spun că nu am vrut să am copii. Pentru că imediat lumea ar fi gândit: 'Dar ce e în neregulă cu tine?'. În schimb, dacă ești bărbat, ți se va spune: 'Oh, grozav, nu ai vrut să ai copii!'. Acum, femeile se simt mai libere să facă propriile alegeri.”

Secretul unui look tânăr la 53 de ani

Întrebată cum de arată atât de fresh la vârsta ei, Graham a explicat că alegerile pe care le-a făcut în viață îi permit astăzi să aibă 12 ore de somn pe noapte dacă are nevoie de ele, antrenamente regulate de Yoga și să practice meditația transcendentală timp de 40 de minute pe zi.

„Cu cât încerc să fiu mai bună cu mine, cu atât mai mult pot să fiu astfel și în toate celelalte relații ale mele, să fiu mai iubitoare”, a menționat actrița dublu nominalizată la premiul SAG.

„Pe măsură ce am înaintat în vârstă, mi-am dat seama că mai întâi trebuie să am grijă de mine, pentru ca apoi să le pot oferi altora ce au nevoie”

Heather Graham o va interpreta pe gospodină bogată din Louisiana, devenită copilot de urgență, Terri White, în drama lui Sean McNamara, „On a Wing and a Prayer”, care are premiera pe 7 aprilie.

Programul Zilei

miercuri23.04
joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
06:20 Recuperatorul 2
07:55 Dunkirk
09:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
11:00 inainte sa te cunosc
12:45 Cavalerul negru
15:10 Sa dansati bine!
17:05 Pantera roz 2
18:35 Dupa cum ti-e norocul
20:00 Furios si iute in viteza a 5-a
22:05 Equalizer 2
01:10 Recurs la razbunare
02:35 Julia
04:55 Zombieland: Runda dubla
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea

Ultimele știri

nicole kidman și keith urban la met gala 2023
Keith Urban, „îngrjorat” și „frustrat” după decizia luată de soția sa, Nicole Kidman: „Nu a avut timp să se refacă”

Keith Urban este „îngrijorat” și „frustrat” de faptul că soția sa, actrița Nicole Kidman, a revenit asupra promisiunii de a-și reduce...

Vanity Fair Oscar Party, Arrivals, Los Angeles, California, USA - 02 Mar 2025
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la Hollywood

Revista People a dezvăluit marți ediția sa anuală „Cea mai frumoasă persoană”, iar alegerea editorilor pentru 2025 a fost Demi Moore.

Celebrities Attend The 2025 City Harvest Gala: Carnaval, New York, USA - 22 Apr 2025
Comorile lui. Richard Gere, alături de soție și de fiul lui cel mare. Actorul și Alejandra, gesturi de îndrăgostiți pe covorul roșu

La câteva luni de la mutarea în Spania, Richard Gere și soția sa, Alejandra Silva, și-au făcut apariția în New York City pentru a susține o...

Partenerii noștri

nicole kidman și keith urban la met gala 2023
Keith Urban, „îngrjorat” și „frustrat” după decizia...
Filmnow.ro
Vanity Fair Oscar Party, Arrivals, Los Angeles, California, USA - 02 Mar 2025
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă...
Filmnow.ro
Celebrities Attend The 2025 City Harvest Gala: Carnaval, New York, USA - 22 Apr 2025
Comorile lui. Richard Gere, alături de soție și de...
Filmnow.ro
Sebastian Stan și Annabelle Wallis/ Profimedia
Sebastian Stan, primele declarații despre relația cu...
Filmnow.ro
CONCLAVE 2024  Focus Features film with Ralph Fiennes as Thomas Cardinal Lawrence
Filme şi seriale despre Vatican. Papa a fascinat...
Filmnow.ro
Dick Van Dyke și soția sa, Arlene
Dick Van Dyke, despre diferența de vârstă de 46 de ani...
Filmnow.ro
margot robbie (2)
Margot Robbie, naturală și superbă în costum de baie...
Filmnow.ro
The Match 10
Mark Wahlberg, de nerecunoscut pe platourile de...
Filmnow.ro
Academy Awards 2025: Poser Art
Membrii Academiei americane de film, care acordă...
Filmnow.ro