Ian McKellen a deschis o prezentare de modă la Londra. Starul de 83 de ani a fost cel care și-a dorit să apară în defilarea unui tânăr designer în vogă
Legendarul actor britanic Ian McKellen, în vârstă de 83 de ani, i-a surprins pe spectatorii care au asistat la prezentarea celei mai recente colecţii vestimentare a casei S.S. Daley pentru sezonul toamnă-iarnă 2023. Starul a deschis defilarea din cadrul Săptămânii Modei de la Londra şi a recitat fragmente din poezia "The Coming of Arthur" scrisă de Alfred Lord Tennyson.
Actorul a urcat pe podiumul de defilare purtând o ţinută care a respectat tematica nautică a acestei colecţii: şapcă de marinar, pantaloni şi o eşarfă albastre, precum şi o jachetă bleumarin pe care era imprimat un desen ce prezenta un nud masculin, notează Agerpres.
Citește și: Adevărul despre cel mai îndragit personaj al lui Ian McKellen: “M-am simțit mizerabil”
Creatorul colecţiei, Steven Stokey-Daley, este un designer în plină ascensiune şi este cunoscut pentru faptul că încorporează adeseori elemente teatrale în creaţiile sale vestimentare. Potrivit revistei Vogue, Ian McKellen este cel care l-a abordat pe tânărul designer pentru a-i propune ideea ca el să deschidă prezentarea de modă.
"Nu poţi să-l refuzi pe Sir Ian McKellen. Sincer să fiu, nu-mi venea să cred", a declarat Steven Stokey-Daley, referindu-se la propunerea surprinzătoare primită din partea starului trilogiei "Stăpânul inelelor".
Pe lângă Ian McKellen, printre fanii celebri ai tânărului designer britanic se află şi cântăreţul Harry Styles, care a purtat o ţinută vestimentară creată de acesta la gala Brit Awards 2023, organizată la începutul acestei luni.
Actorul Ian McKellen a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii în 1991 pentru servicii deosebite aduse artelor dramatice. Britanicul devenit Sir a câştigat în cariera sa de peste şase decenii numeroase trofee şi distincţii, inclusiv un trofeu Tony, un Glob de Aur şi şase premii Laurence Olivier.