Imagini rare cu Sandra Bullock. Cum au surprins-o paparazzii pe platourile de filmare din Vancouver
Sandra Bullock nu este o actriță care apare des în ochii publicului. Preferă ca viața sa personală să se desfășoare departe de lumina reflectoarelor, așa că imaginile cu îndrăgita vedetă nu sunt tocmai dese. Recent, însă, paparazii au surprins-o pe platourile de filmare de la cel mai nou proiect în care va juca.
Starul din Miss Congeniality filmează zilele acestea în Vancouver, Canada. Actrița de 56 de ani a fost fotografiată într-o ținută lejeră, într-o pauză de repetiții.
Cel mai nou proiect al Sandrei Bullock nu are încă un titlu, se știe doar că este o adaptare a miniseriei britanice din 2009, „Unforgiven”, scrisă atunci de Sally Wainwright și regizată de David Evans.
La cârma noului proiect se va afla regizoarea germană Nora Fingscheidt, iar scenariul este semnat de Christopher McQuarrie (Mission: Impossible — Fallout).
Sandra joacă rolul Ruth Slater. În seria originală, personajul ei iese din închisoare imediat ce-și ispășește pedeapsa primită după ce în adolescență a ucis doi polițiști. La scurt timp, pornește în căutarea surorii ei mici care a fost adoptată după ce ea a ajuns după gratii.
Alături de Sandra îi vom vedea pe Viola Davis, Jon Bernthal, Vincent D'Onofrio și Aisling Franciosi.
În 2018, Bullock a fost lăudată pentru prestația din „Bird Box”.