Keanu Reeves va juca în serialul „Devil in the White City”, produs de Leonardo DiCaprio și Martin Scorsese
Keanu Reeves va juca în serialul „Devil in the White City”, produs de Leonardo DiCaprio și Martin Scorsese. După șapte luni de negocieri, starul din „The Matrix Resurrections” a semnat acordul pentru primul său rol major într-o serie TV.
Actorul în vârstă de 57 de ani va începe să filmeze anul viitor. Îl va interpreta pe Daniel Burnham, arhitectul din Chicago, în seria limitată Hulu care va apărea în 2024.
Citește și: Keanu Reeves e gata de răzbunare în „John Wick: Chapter 4”. Teaserul oficial, prezentat la Comic-Con 2022
Burnham a proiectat mai multe clădiri celebre - inclusiv Flatiron din Manhattan, Union Station din Washington DC, Selfridges din Londra și Târgul Mondial de la Chicago din 1893. La acest târg, Burnham l-a întâlnit pe criminalul în serie H. H. Holmes, așa cum scrie în cartea non-ficțiune a lui Erik Larson din 2004, „The Devil in the White City”.
Nu a fost anunțat încă numele actorului care îl va portretiza pe Holmes, cel care și-a construit infamul „Castel al Crimei” în același timp cu Târgul Mondial, alias Expoziția Mondială Columbiană.
Leonardo DiCaprio - care a achiziționat drepturile pentru carte în 2010 - va fi producător executiv alături de regizorul său preferat, câștigătorul de Oscar Martin Scorsese. De trei ori nominalizat la Oscar, Todd Field (Little Children, In the Bedroom) va regiza serialul alături de Sam Shaw (Castle Rock, Manhattan).
În prezent, Keanu dă vocea supereroului din Gotham, Bruce Wayne/Batman, care adoptă un câine de la adăpost, pe Ace (Kevin Hart), în „DC League of Super-Pets” al lui Jared Stern.
Pe filmnow.ro: