Kevin Costner susține că soția îi cere bani pentru creșterea copiilor, dar, de fapt, vrea să-și plătească operațiile estetice
Divorțul dintre Kevin Costner și Christine Baumgartner devine mai urât pe zi ce trece. Starul din "Yellowstone" o acuză pe viitoarea fostă soție că îi cere 248.000 de dolari lunar pentru creșterea copiilor, dar, de fapt, vrea să-și plătească operațiile estetice și alte cheltuieli personale cu acești bani.
În documente judiciare obținute de Page Six, contabilul lui Costner a constatat că partenera de viață a actorului cheltuie mai mult de 100.000 de dolari pentru proceduri estetice și că acesta ar fi motivul real pentru care a cerut un sfert de milion de dolari pentru întreținerea celor trei copii minori.
De asemenea, actorul susține că soția a lăsat mii de dolari la cumpărături, în buticuri de lux, a scos bani de la ATM, a făcut împrumuturi pentru construcții și a plătit onorariile avocaților, cheltuieli care nu au nimic de-a face cu copiii.
Christine și Kevin au trei copii împreună, cu vârste între 13 și 16 ani. Fostul model cu care actorul a fost căsătorit 18 ani spune că cei 248.000 de dolari ceruți lunar reprezintă "mai puțin decât suma necesară pentru a menține copiii în stilul lor de viață obișnuit". De asemenea, ea a susținut că nu are niciun venit propriu și că, din 2007, de când a născut a treia oară, este casnică.
Costner încearcă să rămână la suma pe care o plătește și în prezent pentru copiii lui, 51.940 de dolari lunar. De asemenea, se ocupă de școlile private, asigurările de sănătate și activitățile extracurriculare are celor trei copii pe care-i are cu Baumgartner.
Christine Baumgartner nu are niciun venit
"Nu am niciun venit personal și nici bunuri pe numele meu, în afară de un cont bancar pe care Kevin mi l-a deschis când ne-am căsătorit, acum 18 ani, și un alt cont pe care îl aveam eu de dinainte de căsătorie și în care am mai puțin de 50.000 de dolari. Am aflat recent că, fără ca eu să știu sau să aprob asta, Kevin a depus un milion de dolari într-un cont pe numele meu, acum ani întregi, afirmând că suma a fost plătită în conformitate cu un paragraf din contractul prenupțial. Cred că scopul lui Kevin este să mă determine să folosesc acești bani, astfel încât să poată argumenta că am renunțat la dreptul de a contesta acordul premarital. Nu pot face această concesie", a mai scris Christine Baumgartner în documentele care au ajuns și pe mâinile presei internaționale.