Kevin Spacey trebuie să plătească 31 de milioane de dolari în urma acuzațiilor de abuz sexual
Kevin Spacey și firmele sale M. Profitt Productions și Trigger Street Productions trebuie să plătească 31 de milioane către MRC, compania care a produs „House of Cards”, în urma acuzațiilor de abuz sexual, a decis mediatorul care s-a ocupat de acesta caz, potrivit Wall Street Journal, notează Just Jared.
MRC a susținut că actorul în vârstă de 62 de ani nu a respectat contractul semnat ca actor și producător, după ce a încălcat politica privind hărțuirea sexuală.
Spacey a fost acuzat că a hărțuit un tânăr asistent de producție pe platourile de filmare.
Mediatorul a decis că acuzațiile la adresa lui Spacey sunt reale, iar încălcările contractului, grave.
MRC a adus aceste acuzații inițial în 2019, susținând că a pierdut zeci de milioane de dolari după ce l-a concediat pe Spacey în 2017, iar sezonul final al serialului „House of Card” a trebuit rescris fără personajul Frank Underwood, ceea ce a însemnat costuri suplimentare uriașe.
Acuzațiie de abuz sexual au fost făcute de Anthony Rapp. Au urmat și altele, inclusiv din partea altor membri ai echipei „House of Cards”.