Sharon Stone. Foto: Getty Images Sharon Stone. Foto: Getty Images

La 63 de ani, Sharon Stone trăiește din plin. Actrița se întâlnește cu un bărbat cu 38 de ani mai tânăr

Sharone Stone a declanșat zvonurile unei noi relații, după ce a fost surprinsă la mai multe întâlniri cu un bărbat cu 38 de ani mai tânăr.

Conform Page Six, actrița din "Basic Instinct", în vârstă de 63 de ani, și rapper-ul RMR, în vârstă de 25, au fost văzuți în mai multe ocazii petrecând timp împreună în localurile din Los Anegeles, luând cina sau dansând pe ritmuri de hip hop.

"Cu siguranță va avea o vară fierbinte. Stăteau împreună cu artistul lui Drake, PND și se sărutau și flirtau în timp ce sticlele de alcool curgeau. Dansau hip-hop, Chris Brown era și el acolo", a declarat o sursă pentru Page Six.

4
Sharon Stone și RMR, Foto: Instagram

Citește și: Îngerii lui Demi Moore! Actrița din „Ghost”, spectaculoasă în costum de baie, la 58 de ani, alături de fiicele ei

RMR, un artist în devenire, care își protejează identitatea purtând o mască neagră și grilluri de aur pe dinți, „o respectă (pe Sharon Stone) și crede că e extrem de cool”, relatează o sursă apropiată, care susține că se întâlnesc de câteva luni bune.

Aceasta a mai adăugat că rapper-ul este un mare fan al filmului cu mafioți al lui Stone din 1995, „Casino”.

„Se bucură de compania celuilalt în prezent și ies tot timpul. Se distrează foarte bine împreună ”

Tânărul a reușit chiar s-o convingă pe Stone să poarte una dintre măștile folosite de el ca parte din imaginea sa de artist. „Sunt pe aceeași lungime de undă și este o prietenie unică”, a spus sursa.

sharon stone (1)
Sharon Stone și RMR, Foto: Instagram

Deși a fost mereu deschisă în ceea ce privește viața sa amoroasă, Sharon Stone a ales de data aceasta nu comenteze cu privirile la noile zvonuri.

Ultima dată când a vorbit despre cum merg lucrurile pe plan sentimental, actrița a dezvăluit a fost dată afară de pe o aplicație de întâlniri numită Bumble, în 2019, după ce mai mulți utilizatori i-au raportat contul ca fiind fals. Ea a scris pe Twitter că s-a conectat la aplicație pentru a găsi un potențial partener pentru o întălnire, doar pentru a descoperi că  i-au închis contul.

„Am intrat pe aplicația de întâlniri @bumble și mi-au închis contul. Unii utilizatori au raportat că nu aș putea fi eu!” a scris Stone la acea vreme.

Citește și: Diane Kruger, apariție spectaculoasă într-o rochie mini: „Mama mi-a zis că sunt prea bătrână să mai port așa ceva!”

Vedeta din „Quick and the Dead”, care a divorțat de editorul de ziar, Phil Bronstein, în 2004, a glumit că aplicația discriminează actrițele de pe lista A, scriind pe Twitter „Hei @bumble, faptul sunt eu înseamnă excludere? Nu mă scoate din stup. "

Programul Zilei

miercuri30.04
joi01.05
vineri02.05
sâmbătă03.05
duminică04.05
luni05.05
marți06.05
07:15 Crima este a mea
08:55 Un sarut de milioane
10:40 Cavalerii Shaolin
12:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
15:10 Agentul Cody Banks
16:50 Numele jocului: Fotbal
18:25 Te voi revedea in vis
20:00 Furios si iute 6
22:00 Equalizer 3: Capitolul final
23:45 Camera mortala
01:00 Frumusica
02:55 Codul asasinului
04:30 21 Jump Street - O adresa de pomina
06:10 Numele jocului: Fotbal
07:45 Furios si iute 6
09:45 Clifford: Marele caine rosu
11:15 Nikki si Nora in actiune
12:40 Represalii: Cursa mortii
14:05 Transformers - Razboiul lor in lumea noastra
16:20 Mr. Church
18:00 Emma.
20:00 Karate Kid
22:15 Atlasul norilor
01:10 Singura sansa
02:45 Mesaje secrete
04:55 Jerry Maguire
06:20 Emma.
08:20 Omul-Paianjen: Prin lumea paianjenului
10:35 Karate Kid
12:50 Carari intortocheate
14:40 Nopti albe in Seattle
16:20 Darrow & Darrow: Urmele crimei
17:45 Flash
20:00 Haos la Versailles
21:50 300 - Eroii de la Termopile
23:40 Omul din intuneric 2
03:00 Recuperatorul
04:35 Anomalie
07:05 Flash
09:20 Unicul si inegalabilul Ivan
10:55 Haos la Versailles
12:45 Furios si iute
14:30 Cutia neagra
16:35 Dragoste la a doua vedere
18:30 Dragoste de cinci stele
20:00 Fraierii
21:35 Alita: ingerul razboinic
23:30 Crimson Peak
00:15 Banditul zburator
02:15 Citeste si arde
03:50 Puscasi marini
05:45 Elvis
06:05 Mandrie si Prejudecata
08:05 Fraierii
09:40 Miraculos: Buburuza si Motan Noir - Filmul
11:15 Alita: ingerul razboinic
13:15 Mereu dragostea
18:15 O noapte la muzeu
22:30 Politistul din Beverly Hills
02:10 The Revenant: Legenda lui Hugh Glass
04:35 Phoenix
08:30 Mereu dragostea
12:25 ingeri si Demoni
16:20 Animale fantastice si unde le poti gasi
18:25 Familia Addams
20:00 Fara scapare
21:40 Un scandal britanic
22:40 Anihilare
01:35 Un print in America
03:25 Chloe
04:55 Jocul de-a detectivii
06:20 Jurnalul lui Bridget Jones
07:55 Animale fantastice si unde le poti gasi
10:00 Collateral Beauty: A doua sansa
11:35 Familia Addams
13:10 Hercule
14:45 Norocosul
18:30 Masina Timpului
20:00 Victoria si Abdul
21:45 Nu exista tara pentru batrani
01:05 Poveste adevarata
02:40 Terminatorul
04:25 Papusile rusesti

Ultimele știri

30th Annual Critics Choice Awards - Show
Jackie Chan va primi trofeul Leopard pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Locarno 2025

Jackie Chan, cunoscut mai ales pentru rolurile sale din filme de acţiune şi arte marţiale, va primi un premiu onorific, aşa-numitul Leopard...

'Thunderbolts' film premiere, Los Angeles, California, USA - 28 Apr 2025
Sebastian Stan, schimbare radicală de look la premiera „Thunderbolts”. Actorul va juca în filmul lui Mungiu

Sebastian Stan și-a luat la revedere de la personajul Bucky Barnes, cu o schimbare radicală de imagine. Actorul a afișat un nou look la...

jennifer garner
Jennifer Garner cucerește cu imagini din trecut, în care apare cu un decolteu până la abdomen: "Arăți la fel. Poza putea fi făcută azi"

Jennifer Garner (53 de ani) a făcut o incursiune nostalgică în trecut, iar rezultatul a fost un val de reacții admirative din partea...

Partenerii noștri

Valeriu Tabără a murit. Fostul ministru al Agriculturii avea 75 de ani
Valeriu Tabără a murit. Fostul ministru al Agriculturii avea 75 de ani

Valeriu Tabără a murit. Fostul ministru al Agriculturii avea 75 de ani

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Iubitele gemene ale lui Hugh Hefner, despre viața în conacul milionarului și partea întunecată a faimei: “Ne-a zdrobit identitatea”
Iubitele gemene ale lui Hugh Hefner, despre viața în conacul milionarului și partea întunecată a faimei: “Ne-a zdrobit...

Iubitele gemene ale lui Hugh Hefner, despre viața în conacul milionarului și partea întunecată a...

PeRoz.ro
Dua Lipa, apariție spectaculoasă într-o rochie semi-transparentă la Gala Chaplin din New York
Dua Lipa, apariție spectaculoasă într-o rochie semi-transparentă la Gala Chaplin din New York

Dua Lipa, apariție spectaculoasă într-o rochie semi-transparentă la Gala Chaplin din New York

Utv.ro
De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de explicat
De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de explicat

De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de explicat

Digi-World.tv
Elizabeth Hurley și Billy Ray Cyrus, tot mai îndrăgostiți. Apropiații spun că nunta ar putea fi următorul pas
Elizabeth Hurley și Billy Ray Cyrus, tot mai îndrăgostiți. Apropiații spun că nunta ar putea fi următorul pas

Elizabeth Hurley și Billy Ray Cyrus, tot mai îndrăgostiți. Apropiații spun că nunta ar putea fi...

ProFM.ro
Dennis Man i-a lăsat "mască" pe italieni! Ce a făcut după ce Chivu l-a scos din primul 11
Dennis Man i-a lăsat "mască" pe italieni! Ce a făcut după ce Chivu l-a scos din primul 11

Decizie radicală!

DigiSport.ro
30th Annual Critics Choice Awards - Show
Jackie Chan va primi trofeul Leopard pentru întreaga...
Filmnow.ro
'Thunderbolts' film premiere, Los Angeles, California, USA - 28 Apr 2025
Sebastian Stan, schimbare radicală de look la premiera...
Filmnow.ro
jennifer garner
Jennifer Garner cucerește cu imagini din trecut, în...
Filmnow.ro